Preşedintele Klaus Iohannis, în faţa Parlamentului: Abordări de tipul dăm azi o lege şi mâine o modificăm prin ordonanţă trebuie să dispară

Asculta acest articol

Astazi, preşedintele Klaus Iohannis se adresează Parlamentului. Este a treia oară când Klaus Iohannis se adresează plenului reunit al Parlamentului. A vorbit despre imaginea Parlamentului, tema educaţiei, criza refugiaţilor şi imiginea României. Premierul Victor Ponta şi membrii Guvernului au fost prezenţi în plen. La şedinţă a fost prezent şi Crin Antonescu. Premierul n-a dat mâna cu şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohanni a spus că una dintre problemele din România este că legile se schimbă peste noapte, de zeci de ori, el exemplificând cu legi fundamentale: vechiul Cod fiscal, Legea educaţiei sau cea privind reforma în sănătate.
Preşedintele Iohannis îşi doreşte un Parlament puternic care să se bucure de încrederea cetăţenilor.
Discursul preşedintelui din Parlament.

“Vin în faţa dumneavoastră, aşa cum am promis că voi face la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, pentru a aduce în atenţie probleme pe care le consider actuale şi importante pentru oameni şi care, în egală măsură, sunt relevante pentru relaţia instituţională dintre Preşedinte şi Parlament. Pornesc de la angajamentele pe care eu personal le-am asumat şi de la aşteptările pe care ştiu că le au cetăţenii, în slujba cărora ne desfăşurăm activitatea atât dumneavoastră, cât şi eu.

Calea pe care am ales-o, în exercitarea mandatului meu, pentru a împlini aceste angajamente şi aşteptări este, în primul rând, cea a dialogului.

Am spus şi o voi repeta de câte ori va fi nevoie: îmi doresc un Parlament puternic şi care să se bucure de încrederea cetăţenilor. Nu pot concepe o Românie puternică fără ca instituţia sa cea mai larg reprezentativă să fie pe măsură. Cred că sunt două aspecte esenţiale care ar trebui să definească astăzi un Parlament puternic: o legislaţie de calitate şi raporturi funcţionale cu celelalte puteri din stat, toate acestea, desigur, în beneficiul cetăţeanului.

În sistemul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor, Preşedintele României are atributul promulgării legilor, după adoptarea lor în Parlament. Întreaga funcţionare a instituţiilor statului, a economiei şi societăţii depinde, într-un fel sau altul, de relaţia cu legea – de modul în care sunt concepute, iniţiate, aplicate şi respectate legile. De aceea, am acordat o atenţie deosebită legilor venite la promulgare.

După cum bine ştiţi, pe unele dintre ele le-am trimis spre reexaminare, în urma unei temeinice analize şi pornind de la câteva principii, pe care le-am afirmat cu diverse ocazii. Dincolo însă de solicitările punctuale de reexaminare, am constatat cu această ocazie şi unele aspecte care pun problema calităţii şi coerenţei legislaţiei.

Astfel, doar în anul 2015, asupra vechiului Cod Fiscal s-a intervenit legislativ de 13 ori. Legea educaţiei, cea privind reforma în domeniul sănătăţii, Legea administraţiei publice locale şi Codul Muncii au fost modificate la interval de 2-3 luni sau chiar de 2-3 ori în aceeaşi lună. Am constatat, de asemenea, că prin două legi distincte, trimise aproape concomitent la promulgare, s-a modificat acelaşi act normativ.

Am văzut recent un studiu în care 80% dintre români se arătau nemulţumiţi că legile din România sunt greoaie. Faptul că oamenii îşi doresc norme juridice mai clare, mai simple, care nu se schimbă peste noapte, nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Însă această realitate trebuie să capete un răspuns.

În prezent, în România sunt în vigoare aproape 14.000 de legi, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului. În 2015, dintre legile adoptate de Parlament, peste 50% sunt acte de aprobare ori respingere a unor ordonanţe simple sau de urgenţă. Această proporţie este un bun indicator al modului în care arată relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă.

Pe de altă parte, de la intrarea în vigoare şi până în prezent, legi care privesc domenii fundamentale pentru funcţionarea economiei şi societăţii româneşti au fost modificate în nenumărate rânduri: vechiul Cod fiscal, de 135 de ori, Legea educaţiei, de 26 de ori, Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, de 114 ori, Legea administraţiei publice locale, de 38 de ori, Codul Muncii, de 28 de ori, legislaţia privind achiziţiile publice, de 35 de ori. Sunt doar câteva exemple. Acestea însă nu sunt simple statistici. În spatele cifrelor sunt oameni. Sunt concetăţenii noştri, care ne-au ales să-i reprezentăm, cu problemele, preocupările şi vieţile lor.

În spatele acestor cifre sunt elevii care nu ştiu după ce manual vor învăţa în anul următor şi ce examene vor da, sunt pacienţii şi medicii, sunt angajaţii şi angajatorii, sunt antreprenorii care vor să investească dar nu ştiu exact ce taxe vor plăti şi câte. În spatele acestor cifre sunt şcoli şi spitale sau mari proiecte de infrastructură promise, dar nerealizate.

Marile sisteme publice, educaţia şi sănătatea, au suferit probabil cel mai mult de pe urma incertitudinii, a schimbărilor frecvente şi punctuale, deseori generate de calcule politice sau conjuncturi. Cred că felul în care se fac, dar mai ales în care se schimbă legile în România, este una din sursele profunde ale ineficienţei acestor sisteme. Consecinţa imediată a acestei stări de fapt a fost nu doar erodarea încrederii în Parlament, ci, mai grav, a încrederii în lege, în general.

A căuta vinovaţi pentru această situaţie nu ar folosi astăzi la nimic. S-au succedat multe legislaturi, multe guverne, aceste practici s-au perpetuat în timp. Ce putem face astăzi însă este să fim responsabili şi să acţionăm în consecinţă, fiecare în cadrul atribuţiilor, competenţelor şi cu legitimitatea proprie.

Nu ne mai putem permite să vorbim despre stabilitate şi predictibilitate legislativă, în timp ce pe fond lucrurile rămân exact la fel. Nu aş dori să ne întâlnim din nou anul viitor sau peste doi ani şi să fac acelaşi bilanţ al modificărilor legislative în domenii cheie. Abordări de tipul dăm azi o lege şi mâine o modificăm prin ordonanţă trebuie să dispară, nu ca o constrângere la adresa executivului, ci ca o dovadă de responsabilitate în exercitarea competenţelor.

Să spunem punct şi de la capăt. Acesta poate să fie un moment zero, de la care să pornească recredibilizarea legii ca act juridic al Parlamentului şi ca fundament al relaţiilor sociale. O legislaţie flexibilă, elaborată în directă legătură cu nevoile şi aşteptările societăţii, eliberată de populism şi durabilă în timp reprezintă fundamentul oricărui stat de drept şi trebuie să devină o prioritate a întregii clase politice.

Parlamentul poate şi ar trebui să se plaseze în centrul unui demers de asanare, simplificare şi sistematizare a legislaţiei din România, care s-o facă mai coerentă, mai stabilă şi mai predictibilă.

Ce va însemna acest lucru în mod direct pentru noi toţi? Va însemna că pacientul ştie clar ce drepturi are, cât plăteşte şi ce servicii primeşte, că un investitor îşi va putea dezvolta un plan de afaceri pe 10 ani fără teama că regulile se vor schimba peste noapte, că un om care vrea să îşi plătească taxele nu trebuie să se plimbe ore în şir de la un ghişeu la altul şi că nu va dura 20 de ani ca să construim o autostradă. Va însemna că elevul care intră în clasa I şi părinţii acestuia vor şti ce studiază, ce opţiuni de educaţie are, ce examene trebuie să dea şi îşi va putea contura viitorul pentru 10, 12, 15 ani.

Pe acest fond, doresc să readuc în discuţie, de la tribuna Parlamentului, tema educaţiei. Am exprimat zilele trecute, în contextul începerii unui nou an şcolar, hotărârea de a iniţia o largă consultare publică despre viitorul educaţiei în România, despre cum vrem să arate şi să funcţioneze sistemul de învăţământ.

Experimentele de până acum ne-au arătat că nici modificările de legislaţie, în mare parte conjuncturale, nici înţelegerile pe hârtie între actorii politici, neurmate de acţiuni, nici măsurile luate cu gândul la următoarea campanie electorală nu pot conduce la transformarea profundă a educaţiei în România. Aceasta nu poate să vină exclusiv din afara sistemului, aşa cum nu poate să fie generată doar din interiorul sistemului. Nu poate desconsidera realităţile sociale şi provocările secolului XXI, nu poate ignora experienţa şi nevoile profesorilor, nici aşteptările elevilor sau ale părinţilor. Dar nu se poate înfăptui nici în absenţa voinţei politice, nici fără deciziile actorilor instituţionali, nici fără implicarea autorităţilor locale. Cu alte cuvinte, o transformare de sistem ne implică pe toţi.

Toate schimbările, aşa cum au fost făcute, nu au rezolvat problemele de fond, ci, dimpotrivă, nu o dată au creat noi probleme. Dacă vrem cu adevărat o educaţie de calitate, care încurajează performanţa şi respectă valoarea, va trebui să procedăm altfel decât în trecut şi să lucrăm împreună.

De aceea, în virtutea atribuţiilor mele constituţionale, de mediator între stat şi societate, am asumat tema educaţiei şi demarez această largă consultare, care să implice cadre didactice, universităţi, sindicate, asociaţii ale elevilor, studenţilor şi părinţilor, specialişti, autorităţi şi instituţii publice, partidele politice. Într-un termen de aproximativ doi ani, în urma acestui demers, se poate găsi un numitor comun, poate rezulta o viziune coerentă şi o legislaţie cadru în acord cu aceasta, care să rămână aceeaşi dincolo de schimbările politice şi în interiorul căreia să fie luate decizii de politici sau măsuri punctuale, indiferent cine se află la putere. Vă cer deopotrivă, ca membri ai Parlamentului României, să îmi fiţi parteneri în acest proiect, care nu este unul personal, nici pentru prezent, ci unul pentru generaţiile viitoare.

Nu în ultimul rând, pentru mine un Parlament puternic înseamnă şi o poziţionare corectă faţă de justiţie. Respectul faţă de lege nu poate fi disociat de relaţia cu justiţia. De fiecare dată când am considerat că s-au produs derapaje în această privinţă v-am comunicat, nu pentru că doresc să intervin în activitatea Parlamentului, ci tocmai pentru că modul în care această instituţie răspunde la cererile justiţiei îi poate afecta credibilitatea.

Am spus că la finele mandatului meu îmi doresc ca pe agenda preocupărilor opiniei publice corupţia să nu mai figureze prima. România puternică este nu doar o Românie fără corupţie, ci o Românie în care s-a recâştigat respectul pentru lege.

Folosesc acest prilej pentru a mă referi şi la o temă separată, dar cât se poate de actuală şi sensibilă în contextul actual, cea privind criza refugiaţilor. Aşa cum am afirmat, suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză, acţionăm în spiritul respectării drepturilor omului şi consider că, mai ales acum, trebuie să respingem manifestările radicale şi să dovedim echilibru şi înţelepciune.

Tocmai de aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică sau contabilă, matematică, ci doar prin dialog deschis, prin consultarea cu statele membre, printr-o decizie consensuală, ţinând cont, sigur, de principii şi valori, de context şi de realităţi. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educaţie, servicii de sănătate şi locuri de muncă pe termen lung.

Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord. Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are.

Acesta este punctul de vedere pe care l-am susţinut şi îl voi susţine în continuare în discuţiile pe care le voi avea cu liderii europeni. În cursul zilei de mâine, în cadrul CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces, iar de câte ori evoluţia situaţiei o va impune voi comunica atât cu dumneavoastră, cu Parlamentul, cât şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii ale statului.

Ne apropiem de momentul în care vom marca împlinirea, în 2018, a 100 de ani de stat român modern şi apoi de preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2019. Trebuie să ne asumăm clar, încă de acum, unde ne vor găsi aceste două evenimente, cum se va prezenta România în faţa lumii şi cum se vor prezenta instituţiile noastre în faţa propriilor cetăţeni.

Voi discuta serios cu Guvernul şi voi veni în faţa Parlamentului cu o serie de propuneri pentru ca România să fie pregătită atât pentru sărbătorirea Centenarului, cât şi pentru Preşedinţiei.

Acestea sunt temele majore pe care le avem pe agendă. Avem provocări mari, dar şi oportunităţi mari. Şi mai ales, nu avem timp de pierdut. Nu avem timp de pierdut cu discuţii sterile sau de dragul imaginii. Avem o responsabilitate, iar cei care vor veni după noi ne vor judeca şi evalua după deciziile pe care le luăm astăzi.”