Asculta acest articolVă scriu pentru a vă întreba dacă sunteți de acord cu afirmațiile domnului Felician Pop despre ziariști așa cum îi descrie dumnealui. Citez:” Cât despre acuratețe, veridicitate, verificarea din cel puțin trei surse … Mofturi de ziariști prăfuiți!” Așa sunt ziariștii din Satu Mare, prăfuiți? Dl. Pop atacă și televiziunile.” Nu mai spun cum sunt catalogate televiziunile. Domnul Felician Pop în calitate de președinte a asociației ziariștilor sătmăreni vorbește despre “calitatea jalnică a emisiunilor, unde niște inși fără pic de har, unde niște inși fără pic de har, mestecă la greu plasticul unei limbi hibride, o spoială indigestă de romgleză, anacolute și repetiții supărătoare.”
Nu știu de ce nu sunteți dvs. președintele ziariștilor sătmăreni deoarece sunteți cel mai cunoscut ziarist și după părerea multora cel mai respectat și corect. Vă rog să vă exprimați opinia în legătură cu acest articol defăimător la adresa meseriei de ziarist. Dacă președintele unei organizație are asemenea opinie despre colegii lui vă rog să-mi spuneți de ce să mai citim noi ziarele și presa online? Vă rog să luați atitudine publică față de acest atac la adresa celor care se străduiesc să ne țină la curent cu ce se întâmplă în lume, mai ales la noi în județ și în țară. Eu ca simplu colaborator sunt revoltat că domnul în cauză, compară ziariștii cu niște cizmari nepricepuți și proști. Din partea mea să-i fie rușine.
Un fost ziarist
Iată articolul domnului Felician Pop publicat într-un ziar la care cândva am colaborat și eu.
„Verticali pentru România. Conversații la rece despre arte și meserii.
de Felician Pop
Este destul să faci o scurtă plimbare prin urbe ca să constați că – aproape tiptil – au dispărut toate atelierele meseriașilor. Se pare că vremea meșterilor a apus pentru totdeauna. Apoi, a venit rândul atelierelor de reparații. Doar e mult mai ieftin să-ți iei un aparat nou, decât să-l mai repari pe cel vechi! Multe profesii s-au topit în uitare. Modernizarea tropăie grăbită și nu se încurcă în poveștile celor cu mâini de aur.
Nici profesia de gazetar nu se mai află de multă vreme, la loc de cinste, deși, avem acum mai mulți ”jurnaliști” ca oricând. Sunt mii de bloguri și site-uri, unde te miri cine scrie ”articole”. În cele mai multe cazuri, gramatica a fost excomunicată, iar logica a fost pusă și ea la index. Cât despre acuratețe, veridicitate, verificarea din cel puțin trei surse …
Mofturi de ziariști prăfuiți! Vorba aia, meseria se fură, nu se învață! Unde mai pui că vine și ”inteligența” aia artificială care știe tot, și-ți trage, cât ai zice pește, un material, pe care tu, trestie gânditoare, nu l-ai putea scrie în trei zile! Presa scrisă, pe hârtie de aia, inventată de chinezi, își trăiește ultimele clipe! Nici televiziunile nu se simt prea bine, și asta se observă mai ales la calitatea jalnică a emisiunilor, unde niște inși fără pic de har, mestecă la greu, plasticul unei limbi hibride, o spoială indigestă de romgleză, anacolute și repetiții supărătoare.
Dar cine stă să le mai analizeze! Știrile se succed amețitor, iar breaking-news-urile sfâșie ecranul din cinci în cinci minute. E o avalanșă de informații și…dezinformații, de sub care e foarte greu să mai ieși teafăr! Pe vremuri, circula un aforism care spune că meseria nu-i nopsam. Ardelenii știu că ungurescul ”napszám” înseamnă munca la zi, a celui necalificat, ”nopsamoșul”, un ins care nu se pricepe la nimic, și e bun doar pentru munci simple.
Cândva, ca să ajungi meseriaș, trebuia să înveți vreme de șapte ani o îndeletnicire, răstimp în care te numeai calfă. După acești șapte ani, dădeai un examen extrem de greu, în fața unei comisii nemiloase, și dacă erai priceput, puteai deveni meșter.
Dacă nu, la nopsam cu tine! În zilele noastre, cine ar mai sta într-un atelier să învețe vreme de atâția ani, să facă o cizmă, sau un veston? Sau să deprindă măcar trei ani, profesia de jurnalist? La ce bun, când tu poți, cât ai bate din palme, să-ți faci o mândrețe de site, unde podcast-urile să curgă pe bandă rulantă! Lac să fie, că broaștele orăcăie zi și noapte în emisiunile astea, în care se spune absolut tot, despre marele nimic
Cu cât e mai primitivă emisiunea, cu atât va fi mai urmărită, că până la urmă sfântul rating te judecă, și nu vreun filolog, ori specialist în televiziune! Pierderea măsurii, trivialitatea jovială, limbajul suburban, iată instrumentele de succes ale unui nou mod de a face presă. Doar se știe că atunci când vin apele mari, se ridică la suprafață toate gunoaiele, dar puhoiul le și duce apoi la vale!
Nu știu dacă acest proverb ”hidrotehnic” se va aplica și în cazul mass media. Dar dacă sub ambalajul unei știri, dai de un alt ambalaj și constați că nu există niciun fel de conținut, ca într-o matrioșkă stupidă și gângavă, atunci va trebui să te resemnezi cu ideea că ”nopsamul” a învins, că oamenii se pot hrăni și cu surogate de informații. Anestezierea oricărui gen de opinie și atitudine, va transforma presa din cea de a patra putere în stat, în sluga cea dintâi. Dar despre obediență și fariseism în mass media actuală, vom vorbi altă dată. Un bob zăbavă!”
