Președinții, Sistemul și Generalii

Asculta acest articol

Din cei patru președinți pe care i-a avut România până acum doar unul singur, Emil Constaninescu, s-a recunoscut înfrânt de “Sistem”.
Ion Iliescu, după frâna pe care i-a pus-o României între anii 1990-1996 în drumul său firesc spre civilizația și structurile euro-atlantice, a mai fost gratulat cu un mandat prezidențial, al treilea potrivit Constituției.

După două mandate prezidențiale, unul de doi ani, altul de patru ani, de ce Ion Iliescu a mai candidat și la alegerile din anul 2000? De dragul puterii.Adică din aceleași motive pentru care Traian Băsescu după zece ani de președinte al României și-a dorit un mandat de eurodeputat, iar Klaus Iohannis după alți zece ani la președinție și-a dorit funcția de secretar general NATO.

Patru președinți, toți patru însoțiți în mandatele lor de serviciile secrete, au fost marcați de confruntarea cu Sistemul. Ei au vrut să conducă Sistemul, iar Sistemul a vrut să-i controleze.
Ion Iliescu s-a folosit de Securitate atât în decembrie 1989 cât și anii următori, anii mineriadelor. Posibil să se fi folosit de serviciile speciale și în timpul mandatului învinsului de Securitate, Emil Constantinescu, după cum recunoștea el însuși când s-a decis să nu candideze pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din anul 2000.

Traian Băsescu se dă și el victimă a serviciilor secrete care i-au arestat fratele, i-au tracasat fetele. Asta în condițiile în care el însuși a înființat o structură de putere combinând SRI-ul cu DNA-ul.
Dacă Traian Băsescu trage linie și adună poate constata că el însuși din vânătorul-șef a devenit vânat. Până la urmă a plătit scump pentru rătăcirea din tinerețe când a acceptat să colaboreze cu Securitatea, ca informator cu pseudonimul Petrov. Drept urmare și-a pierdut drepturile, privilegiile conferite unui fost președinte: casă de protocol, pază, pensie specială. Și, desigur, și-a pierdut și onoarea.
Dictaturile, la fel ca democrațiile, se impun prin legi, prin legislație. Puterea discreționară a SRI, în combinație cu DNA, a fost un experiment prin care inițiatorii au demonstrat că și în plină democrație, se pot face abuzuri.

Noroc cu partea luminoasă a Justiției, care, deși ea însăși supusă presiunilor, a rezistat până la anularea protocolului dintre două instituții care, prin natura lor, sunt coercitive.
Puterea, în democrații, dar și în dictaturi, nu este apanajul unui singur personaj. Stalin fără Beria nu și-ar fi putut pune în aplicare planul diabolic de a-și lichida adversarii reali sau închipuiți.
Orice s-ar spune, fără Securitate, fără frica de Securitate, Ceaușescu nu-și putea asigura și menține sistemul dictatorial propriu.
Președintele Iohannis, spre deosebire de cei trei predecesori ai săi, are meritul de a fi adus SRI la o stare de normalitate, după regulile democrațiilor occidentale.

Ce a rămas nerezolvat? Statutul lucrătorilor din serviciile speciale, secrete. Pensionați la o vârstă fragedă, sute, poate mii de foști SRI-iști au împânzit instituțiile statului, devenind consilieri ai primarilor, președinților de consilii județene, miniștrilor, făcând afaceri, oferind informații etc.
Unul dintre ei este generalul Coldea. Omul negru care ca șef militar a SRI a transfornat instituția într-o adevărată inchiziție, dotată cu noua tehnologie de ascultare și înregistrare. Și Coldea, la fel ca președintele Băsescu, din vânător, din hăituitor, a devenit cea mai hăituită persoană a momentului.

În joc, pe lângă informații, sunt și bani, multe milioane învârtite, înmulțite prin speculații, prin trafic de influență, prin acțiuni tipice mafiei.
Nu aș fi scris aceste rânduri dacă “Generalul negru” cum îl numește presa, nu s-ar fi harazardat să compună un comunicat după toate regulile propagandei staliniste.
Apărarea lui se bazează pe preceptul utilizat în perioada întunecatului deceniu al anilor 1950 – “Dai în mine/ Dai în fabrici și uzine.”
Omul, ca general în retragere, ca fost șef militar al SRI, se crede obiectiv strategic național. Dezvăluirile afacerilor oneroase, ilegale pe care le-a făcut, ar însemna, în opinia lui, un atentat la integritatea, la securitatea statului român.
Cum a putut crea un stat democratic un asemenea produs? Problema este că nu vorbim de un singur general, ci de mai mulți, de un “grup de interese”.

Termen echivalent al acuzației de vrăjitorie, sintagma “grup de interese” a fost impusă în limbajul curent de binomul SRI-DNA.
Constituirea “grupurilor de interese” devenise o acuzație în sine, dincolo de care, indiferent de dovezi, nu putea exista decât pedeapsa.