Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Prima criză majoră în coaliția de guvernare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După un prim cutremur, după ce premierul și-a arătat nemulțumirea față de ministrul Sănătății, cerându-i demisia de onoare, când părea că se reinstalează liniștea în guvern, Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu.

Conform protocolului de guvernare, un ministru nu poate fi demis decât cu acordul partidului din care face parte. În cazul Voiculescu, conform acestui protocol, cel ce a încălcat regula este premierul Florin Cîțu.  La rândul lui președintele Iohannis a semnat propunerea de remaniere fără să se mai consulte cu USR-PLUS.

Acesta este și motivul pentru care Dan Barna, liderul USR, a anunțat, desigur cu acordul lui Dacian Cioloș, bolnav, că USR-PLUS îi retrage premierului Cîțu susținerea politică. Altfel spus, după principiul dinte pentru dinte, dacă Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu, USR-PLUS cere nici mai mult nici mai puțin decât demisia premierului.

Una este demiterea unui ministru și alta a unui prim ministru. Un ministru poate fi înlocuit fără probleme. Demisia unui prim ministru atrage după sine căderea guvernului.

Așadar, începând de miercuri, 14 aprilie, conform declarației lui Dan Barna, România intră în criză guvernamentală.

Pentru a scurta drumul spre rezolvarea problemei, Dan Barna a propus o întâlnire de urgență a liderilor partidelor din coaliția de guvernare.

PNL cere o amânare a discuției. Nu se știe până când. Până la clarificarea pozițiilor, speculațiile au invadat întregul spațiu public, avansându-se variantele posibile și imposibile.

Una dintre variante, cea mai radicală, ar fi ieșirea USR-PLUS de la guvernare și trecerea celor două partide în opoziție. Asta atrage după sine căderea guvernului. Cel mai probabil USR-PLUS nu va merge atât de departe.

A doua variantă este ieșirea USR-PLUS de la guvernare, și negocierea unei susțineri parlamentare. În această situație, Florin Cîțu va conduce un guvern minoritar PNL-UDMR.

O a treia variantă este rămânerea USR-PLUS la guvernare acceprând să-l înlocuiască imediat cu o altă persoană pe Vlad Voiculescu. 

Este cea mai realistă și simplă variantă. Dar vicepremierul Dan Barna a aruncat cuvinte grele la adresa premierului Cîțu. Practic, el a anunțat că nu se poate lucra cu actualul premier.

Își va cere scuze și cu asta se încheie criza? Situația este mult mai complicată.

Guvernarea în comun dezbină partidele care-și asumă conducerea unei țări, dar pe lângă asta îi pun în poziții de adversitate și pe liderii respectivelor partide. În cazul de față, în joc este onoarea premierului.

Cum să mai lucreze Florin Cîțu în aceeași echipă cu Dan Barna din moment ce acesta l-a făcut practic incapabil?

Pornind de la această situație, apar alte speculații. Schimbarea lui Florin Cîțu nu se poate face decât cu acceptul PNL. Singurul care i-ar putea lua locul este Ludovic Orban. Așadar, se poate specula că Dan Barna l-a atacat pe Florin Cîțu cu acordul lui Ludovic Orban. Poate fi luată în calcul o asemenea variantă? Totul depinde de USR-PLUS.

În acest moment cheia rezolvării confictului se află în mâna USR-PLUS.  Dar mai este un jucător care are un cuvânt greu de spus. Este președintele Klaus Iohannis.

De o bună bucată de vreme președintele nu și-a făcut simțită prezența în spațiul public. Acum intervenția lui este obligatorie și urgentă. În caz contrar, criza guvernamentală se agravează și riscă să se transforme într-o criză politică majoră.

Până la găsirea unei soluții de compromis nu mai are rost să se facă alte speculații. Cu toate acestea, consecințele nu întârzie să apară. O criză politică aduce după sine o serie de consecințe de ordin economic.

Se vorbește despre iresponsabilitate. Cu timpul se va afla cine a fost mai iresponsabil dintre actorii acestui episod< ministrul demis Vlad Voiculescu, premierul Cîțu care l-a demis sau Dan Barna care anunță cu USR-PLUS nu-l mai susține pe primul ministru.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Votul încrucişat

Asculta acest articol Ce înseamnă “votul încrucişat” şi mai ales care este rostul său? Premierul Dacian Cioloş a readus în

Sigla Informatia Zilei

Noua politică regională

Asculta acest articol     Apariţia unor regiuni mari, reunind în jur de şase judeţe, vor schimba în mod radical modul