Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Prima licărire de program de guvernare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După negocieri ceva mai aplicate cu ALDE, UDMR și USR, premierul desemnat este încrezător că la începutul săptămânii viitoare se va putea prezenta în fața parlamentului pentru votul de învestitură.

Negocieri s-au purtat și cu PMP, dar Eugeniu Tomac a declarat că premierul desemnat a refuzat cele două condiții pe care le-a pus partidul lui Băsescu: un minister pentru Republica Moldova și ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor de primari și președinți de consilii județene în două tururi.

Cu toată supărarea PMP, Ludovic Orban este încrezător că guvernul său va trece de parlament.

Nu s-a bătut palma nici cu Pro România. Victor Ponta joacă tare, la două capete, cu un ochi la majoritatea care nu se poate realiza fără el, cu altul la PSD. Știe că fără voturile partidului său nu trece guvernul, dar este conștient și că dacă votează un guvern de dreapta își închide ușa spre votanții PSD.

Ambiția lui este de a-și rotunji partidul cu ce poate lua de la PSD, în special parlamentari, primari și consilieri, oameni bine văzuți de alegători.

Dacă are de câștigat mergând alături de PSD-ul pe care l-a trântit de la guvernare, are de câștigat și dacă susține un guvern care se angajează să dreagă ce a stricat guvernul Dăncilă. Despre celelalte două guverne PSD conduse de Grindeanu și Tudose are păreri bune, cei doi foști prim miniștri fiindu-i apropiați.

Cum va finaliza Ponta jocul acesta de-a guvernarea? Logica politică îi dictează să voteze guvernul Orban. Logica electorală îl îndeamnă să nu supere foarte tare electoratul PSD.

Până la luarea unei decizii, unul dintre partide, USR, a prezentat o schiță de program de guvernare.
Punctele acordului cu PNL care condiționează votul pentru învestitura guvernului au o puternică încărcătură de dreapta. USR propune o reformă reală pe justiție, economie, administrație.

Propunerile avansate de Dan Barna sunt absolut necesare dacă se dorește o reparație capitală a mașinăriei politice anacronice, stângiste, a ultimelor guverne.

Ultimul raport MCV demonstrează că politica PSD în materie de Justiție a fost greșită. Bulgaria scapă de monitorizare, în timp ce România rămâne singura țară din UE care va fi în continuare monitorizată.

Este nevoie de măsuri nu doar radicale, ci și urgente. Viitorul guvern trebuie să facă exact ce s-a încăpățânat PSD să nu facă. Iată, pe scurt, propunerile USR. Pe Justiție: implementarea recomandărilor MCV, punerea în acord a legilor Justiției cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO.

În administrație: alegeri în două tururi, profesionalizarea salariaților, eliminarea numirilor politice, dar și “guvernanță corporativă reală pentru companiile de stat”. Nu ca la TAROM.

Tăierea pensiilor speciale, reducerea impozitării pe salariul minim, susținerea investițiilor pentru proiectele mari de infrastructură, dar și stoparea tăierii pădurilor… Sunt lucruri despre care s-a tot vorbit în ultimii ani.

Ușor de pus pe hârtie, greu de făcut. Înțelegem că Ludovic Orban a fost de acord, în principiu, cu toate propunerile. De ce s-ar opune? Nu s-a opus nici la propunerile venite de la ALDE și UDMR, unele în totală contradicție cu acordul semnat cu USR.

PNL a mai fost la guvernare și știe ce trebuie să faci pentru a obține susținerea celorlalte partide.

Ludovic Orban este un politician experimentat, dar, ca și ceilalți lideri ai PNL, nu excelează în respectarea principiilor.

Ca alți politicieni versați, din toate partidele, știe că trebuie să te faci frate cu dracul până treci puntea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Încă un partid anti-sistem

Asculta acest articol     Nu este o simplă coincidenţă lansarea oficială a Mişcării Populare a doua zi după preluarea totală