Image 1
Image 2

ȘEDINȚĂ LA CONSILIU LOCAL

Primăria Satu Mare preia personalul medico-sanitar din unitățile de învățământ

Marţi, 13 februarie, consilierii municipali sătmăreni au participat la o şedinţă extraordinară în format on-line.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pe ordinea de zi au fost incluse proiectele de hotărâri: Proiect de hotărâre privind preluarea personalului medico-sanitar de specialitate din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Satu Mare în structura de personal medico-sanitar a autorității publice locale, respectiv Direcția de Asistență Socială Satu Mare şi Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 288/28.09.2023.

 

Şedinţa a fost condusă de Cristina Tămăşan Ilieş, viceprimarul municipiului Satu Mare. La această convocare, au răspuns prezent on-line, 21 din cei 23 de consilieri ai municipiului Satu Mare. Au absentat Gati Ştefan şi Sinai Anamaria. Odată cu finalizarea prezenţei, Cristina Tămăşan Ilieş, a declarat statutară şedinţa. Ordinea de zi a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
La primul punct al ordinei de zi nu au existat comentarii, nu s-au solicitat lămuriri, motiv pentru care s-a supus la vot proiectul de hotărâre, care a trecut cu unanimitate de voturi – 21.

 

 

Cel de al doilea proiect de hotărâre a prezentat interes pentru câţiva consilieri care au solicitat clarificări. La întrebările puse s-a răspuns că este vorba despre o investiţie executată din bani europeni, fiind vorba despre reabilitarea malurilor râului Someş. Fiind vorba despre un împrumut contractat în valoare de 13.630.000 de lei, cu o cotă de cofinanţare a proiectului de 980.000 de lei, era necesară reactualizarea Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 288/28.09.2023. După clarificarea nedumeririlor, proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 17 voturi “pentru” şi 4 abţineri – Adrian Piller, Ligia Golban, Marcel Fechete toţi de la USR şi Victor Cernea – PNL.

 

Detalii legislative despre angajarea personalului sanitar

 

Proiectul de hotărâre se referă la preluarea personalului medico-sanitar de specialitate din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Satu Mare în structura de personal medico-sanitar a autorității publice locale, respectiv Direcția de Asistență Socială.
În raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre se menţionează: Potrivit prevederilor art. 82 alin. (7) și alin (8) din Legii nr.198/2023 învățământului preuniversitar cu modificările și completările ulterioare aduse prin  Legea nr.427/29.12.2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2023 pentru modificarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, personalul medical de specialitate din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv cel din unităţile de învăţământ special de stat şi cel din creşele publice, este angajat de autorităţile administraţiei publice locale începând cu data de 01.01.2024, cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi salarizat conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. În total este vorba de 47 de posturi, din care doar 20 sunt ocupate.

 

Finanţarea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv a celor din unităţile de învăţământ special de stat şi din creşele publice, în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, se asigură conform prevederilor art. 3 şi 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autoritățile administrației publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011, cu modificările şi completările ulterioare prin transferuri  de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
De asemenea în aplicarea prevederilor art. 13 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2.508/4.493/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind asigurarea asistenţei medicale a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, autoritatea publică locală are  următoarele responsabilități în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor: înfiinţarea cabinetelor medicale şi stomatologice în cadrul unităţilor de învăţământ; asigură condiţiile igienico-sanitare privind organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului instructiv-educativ în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor; creează cadru legal pentru acordarea asistenţei medicale în unităţile de învăţământ şi creează cadrul corespunzător de aplicare şi respectare a acestei legislaţii de către toate categoriile de personal din unitate(…) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi autorităţile administraţiei publice locale încheie protocoale privind predarea-preluarea personalului medico-sanitar de specialitate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special de stat, şi a celui din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în structura de personal medico-sanitar angajat de autorităţile administraţiei publice locale, conform modelului din anexa la ordin.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with