Astfel, dobânda de politică monetară a crescut la 15%, cu 200 de puncte de bază.
“Actualele presiuni inflaţioniste au sporit semnificativ la un nivel care depăşeşte aşteptările Băncii Rusiei”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Din iulie, Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda de politică monetară cu 750 puncte de bază, după ce rubla s-a depreciat peste pragul de 100 de ruble pentru un dolar, iar Kremlinul a cerut înăsprirea politicii monetare.
Majoritatea analiştilor intervievaţi de Reuters se aşteptau la o majorare mai redusă a dobânzii, la 14%.
Următoarea şedinţă de politică monetară este programată în 15 decembrie.
Rata inflaţiei ar urma să ajungă la 7% la finele anului, cu mult peste ţinta de 3% a Băncii Rusiei. Inflaţia de două cifre din 2022 a provocat probleme consumatorilor ruşi şi chiar dacă economia ar urma să revină pe creştere în acest an, după o contracţie de 2,1% a Produsului Intern Brut în 2022, perspectivele pe termen lung ale Rusiei sunt limitate, potrivit prognozelor Fondului Monetar Internaţional.
Expertul de la Moscova Sergey Khestanov, profesor la Academia Rusă de Economie Națională și Administrație Publică, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro care vor fi, în opinia sa, efectele căderii rublei și ce prognoze are în ceea ce privește economia rusă și nivelul de trai al populației.
„Noi cu toții vom începe să trăim mai prost, însă cataclisme deosebite nu se vor întâmpla”, ne-a spus expertul, după ce un euro a ajuns să coste peste 100 de ruble rusești.
Sergey Khestanov ne-a mai spus că unul dintre motive este creșterea deficitului bugetar, din cauza cheltuielilor pe „articole închise”, refuzând să ne explice ce înseamnă acest termen, din motive „de corectitudine”.
Interpretarea noastră este că s-a referit la cheltuielile pentru războiul Rusiei în Ucraina.
NOUL SISTEM DE TAXARE TollRo GESTIONAT DE VODAFONE
Modificările la rovinieta românilor în 2024
Introducerea sistemului TollRo în 2024 marchează o schimbare importantă în modul de gestionare a taxelor rutiere în România.