
…. Simpozionul național „SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, PRODUS AL UNUI SISTEM NAȚIONAL DE ÎNVĂȚĂMÂNT PERFECTIBIL”.
Temele de discuție abordate în cadrul simpozionului vor fi: Tehnologia – amic și inamic; Dependențele la copii și la tineri; Drogurile, o dependență generată de traume netratate; Limitările unei evaluări obiective în sistemul național de învățământ românesc: evaluare formativă, autoevaluare, tehnologie pentru evaluare; Părinții – factor decisiv în eliberarea de dependențele propriilor copii; Arta – mijloc eficient prin care depășim limitele tehnologiei, ne cunoaștem propria personalitate și descoperim sensul vieții; Școala este un mijloc și un scop în sine.
Invitați:
Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
dr. Cristian Tallian, medic primar psihiatrie pediatrică, Coordonatorul Centrului de Sănătate Mintală Satu Mare
Pr. dr. Marius Taloș SJ, teolog, scriitor și traducător
Conf. univ. dr. Mircea Teodoru, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, filiala Satu Mare
Organizatorii evenimentului sunt: Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, reprezentat prin prof. Anișoara Boitor, inspector școlar general; prof. dr. Marius Boroș, inspector școlar pentru arte; prof. dr. Năstaca Scopeț, inspector școlar pentru limba și literatura română.
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează