Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima şedinţă de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an.
În favoarea solicitării preşedintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce ‘împotrivă’ au fost înregistrate patru voturi şi o abţinere.
Dezbaterile pe Codul Fiscal au condus la tensiuni, scrie B1
Senatorii s-au contrazis în plen în momentul în care s-a pus întrebarea dacă să fie şi alţi membri ai Senatului care să ia cuvântul. Deşi votul a fost unul negativ, unii senatori precum Cristiana Anghel, au fost de părere că nu este firesc ca dreptul la liberă exprimare să fie afectat.
O părere similară a avut şi Mircea Geoană.
Replica preşedintelui Senatului a fost aceea că votul a fost unul dat de senatori, aşa că au fost consultaţi. Totodată, acesta a mai spus că este vorba de o cerere de reexaminare.
Fii primul care comentează