Asculta acest articolLiviu Dragnea, din motive nu prea greu de înțeles, redeschide subiectul ruperii USL. Vorbind despre cauze, nu aduce noutăți spectaculoase. Consideră și acum, la o jumătate de an, că principalul vinovat nu este Klaus Iohannis. El a fost doar pretextul. Pretenția lui Crin Antonescu de a a fi acceptat primarul de Sibiu ministru de interne și vicepremier pe probleme economice, era de la început de neacceptat pentru PSD. Tocmai de aceea Antonescu a cerut insistent acest lucru.
El își dorea ieșirea de la guvernare crezând că din opoziție va avea mai multe șanse la președinție.
Ne întrebăm, însă, dacă mai merită adus în discuție USL-ul? A fost o alianță de succes, dar numai din punct de vedere electoral. Nu a apucat să ducă la bun sfârșit marile promisiuni care ar fi dus la modificări structurale în societate. Nu a modificat Constituția, nu a realizat regionalizarea și cu atât mai puțin descentralizarea. De ce să deplângi dispariția acestei alianțe? Dacă nu ar fi avut loc două rânduri de alegeri în 2014, putem fi siguri că PSD nu ar fi căutat atât de mult spargerea USL.
Cu majoritatea pe care o are acum în parlament putea guverna liniștit până în 2016. Alegerile prezidențiale schimbă direcția priorităților. PSD are nevoie de aliați din zona dreptei, pentru a fi sigur că va trece pragul de 50% plus ceva. A găsit un aliat, în Călin Popescu Tăriceanu. Despre fostul premier, același Liviu Dragnea nu are o părere bună. Nu pare mulțumit nici că acesta își face partid. Dragnea consideră că un grup de oameni nu înseamnă un partid.
Totuși, PNL s-a scindat. Este o consecință politică directă a spargerii USL. În rest este vorba despre destine personale. Crin Antonescu este marele perdant, iar Klaus Iohannis este cel care a câștigat. Tot în plan politic, formarea Alianței Creștin Liberale este o consecință a spargerii USL. Efectele pe termen lung pot fi decisive pentru raportul de forțe dintre formațiunile politice. PSD ar fi avut de câștigat în sensul că ținând un partid de dreapta în sfera sa de influență își putea asigura rămânerea la putere pe termen lung.
Înlocuirea PNL cu noul partid al lui Tăriceanu nu este același lucru. În același timp, fuziunea sau alianța dintre PNL și PDL, indiferent de cum vor acționa, cu siguranță creează pe dreapta o forță mai puternică decât dacă respectivele partide ar fi rămas singure. Până la urmă, după terminarea mandatului de președinte, deci fără sprijinul lui Traian Băsescu, PMP se poate restrânge la un partiduleț de 2-3 procente. Există, desigur, și posibilitatea ca pedeliștii rămași fără PDL să migreze în grup spre Mișcarea Populară. Dar ce ar avea de câștigat?
Liviu Dragnea, ca de altfel toți liderii PSD, au toate motivele să regrete desființarea USL. Marele perdant Crin Antonescu, chiar dacă i se sfârșește cariera politică la vârf, va rămâne ca omul care a despărțit apele în politica românească. Stânga cu stânga, dreapta cu dreapta. Este o situație ideală.
Mai rămâne un partid de dreapta care se mai află în zona stângii. UDMR, făcând parte din familia popularilor europeni, teoretic ar trebui să se afle de partea partidelor de dreapta. Faptul că liderul Kelemen Hunor se prezintă în campania electorală prezidențială demonstrează că UDMR încă nu s-a decis cui să-i dea voturile în turul doi. Până la urmă, Liviu Dragnea a exprimat îngrijorările tuturor social democraților. Deși stau bine în sondaje, nu sunt siguri de victoria în alegerile prezidențiale.
