Image 1
Image 2

INFORMARE ANM

Revin ninsorile la Satu Mare

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie, în județul Satu Mare vor reveni precipitațiile sub formă de ninsoare, dar care vor fi amestecate cu ploi, având în vedere temperaturile instabile.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

De altfel, un nou val de ninsori se prevestește pentru toate județele țării, informarea Administrației Naționale de Meteorologie fiind valabilă până în data de 8 decembrie, la ora 8:00. Meteorologii au avertizat faptul că precipitațiile vor fi abundente, și vor cuprinde întreaga țară.

 

 

În intervalul menționat vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat de 20 l/mp.

 

 

La munte și în Moldova vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În celelalte regiuni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei”, după cum au informat specialiștii ANM.

 

 

Potrivit predicțiilor acestora, sătmărenii vor avea parte de precipitații pentru ziua de joi, 7 decembrie. Pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică se anunță maxime de până la 1 grad Celsius, cu posibile variații. Pentru joi, pe raza județului Satu Mare se anunță precipitații mixte, din cauza temperaturilor variate.

 

 

În ce privește prognozele pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunță noi precipitații, care vor fi, în marea lor majoritate, sub formă de ploaie. Pentru marți și miercuri, ANM a informat că mercurul va urca din nou în termometre, iar maximele așteptate în județul Satu Mare sunt de până la 5 grade Celsius.

 

 

Ploi, lapoviță și ninsori în 4 județe din țară

 

 

O atenționare cod galben de fenomene meteorologice periculoase a fost emisă pentru mai multe zone din țară. Meteorologii anunță depuneri de polei în mai multe localități din județele Brăila, Ialomiţa, Buzău și Călăraşi.

 

 

Meteorologii anunță în aceste zone precipitații mixte care depun local polei.

Poliţiştii atrag atenţia să se circule cu prudenţă.

 

 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, sunt în vigoare avertizări meteorologice pentru judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi şi Ialomiţa, care vizează precipitaţii mixte care depun local polei.

 

 

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să nu bruscheze comenzile maşinii”, a transmis Centrul Infotrafic.

Citește și:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with