Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Rezervările pentru destinaţii montane le-au depăşit pe cele pentru litoral, în acest an

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preţurile mai mari cu până la 20% la serviciile din turism au forţat românii dornici să călătorească să opteze pentru unităţi de cazare mai ieftine, care să le permită să se încadreze într-un anumit buget, iar, în premieră, aceasta a fost prima vară în care destinaţiile montane au fost mai apreciate decât cele de pe litoral, arată datele centralizate de o platformă online de rezervări hoteliere. La începutul acestui an, platforma a înregistrat cu 22% mai multe înnoptări, comparativ cu 2019.
“În perioada iunie – august 2022, preţul pentru o noapte de cazare la unităţile din România a crescut cu 21%, iar valoarea totală a rezervărilor făcute de români a crescut cu numai 7%, ceea ce înseamnă că turiştii s-au orientat acum către pachete de cazare mai ieftine sau că au scurtat durata sejurului lor pentru a atenua efectul inflaţiei asupra turismului”, a declarat Rigo Ferenc, CEO Travelminit.ro.
Cele mai populare destinaţii, în perioada iunie – august 2022, au fost< litoralul românesc (cu staţiunile Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Eforie Sud în topul preferinţelor), destinaţiile montane (cu Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia, pe primele locuri), destinaţiile balneare (printre care se află< Sovata, Praid, Băile Felix şi Băile Herculane) şi marile oraşe (Oradea, Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu cele mai multe rezervări).
În acest context, destinaţiile montane au înregistrat o creştere anuală a rezervărilor de 45%, în timp ce numărul rezervărilor de pe litoral s-a majorat cu doar 41%, în acest an, comparativ cu datele din 2021. De asemenea, rezervările pentru marile oraşe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinaţiile balneo-climaterice cu 19%, de la an la an.
Potrivit sursei citate, preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte a crescut cu minimum 15%, în perioada iunie – august 2022, faţă de intervalul similar din anul anterior. Totodată, o medie de 67% dintre rezervările efectuate în vârful sezonului au fost consemnate în ultimele 14 zile dinaintea check-in-ului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns