Image 1
Image 2

CEREALE UCRAINENE

România nu merge alături de Polonia, Ungaria şi Slovacia

Importurile de cereale au fost blocate pe teritoriul acestor cinci ţări, până vineri, 15 septembrie, în urma unui acord semnat la începutul anului, fiind permisă doar tranzitarea produselor ucrainene către alte ţări. Repectiva măsură a fost luată pentru protejarea fermierilor din cele cinci ţări. Măsura nu a fost respectată, astfel că produse mai iefine din Ucraina au invadat pieţele, mai ales în cazul României.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Birocraţii de la Bruxelles închid ochii la problemele fermierilor europeni” a declarat Viktor Orban, anunţând că ţările est europene se văd obligate să ia propriile măsuri împotriva produselor ucrainene destinate pieţelor din Africa. Astfel Ungaria a impus restricţii pentru 24 de produse, cereale, seminţe de rapiţă şi floarea soarelui, precum şi anumite produse din carne, miere şi ouă. Polonia a luat aceleaşi măsuri.

„Nu suntem de acord cu decizia Comisiei Europene şi, în interesul fermierilor şi consumatorilor polonezi, introducem măsuri naţionale”, a declarat purtătorul de cuvând al guvernului, Piotr Muller, transmite Reuters. Slovacia a interzis importul a patru produse: grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui.”Trebuie să prevenim presiunea excesivă asupra pieţei slovace pentru a rămâne echitabili şi cu fermierii noştri. În acelaşi timp, pasul nostru este o reacţie la procedura similară din Polonia şi Ungaria”, a a declarat primul ministru slovac Ludovit Odor.

Guvernul României nu a urmat calea celor trei ţări din Europa centrală, declarând că aşteaptă poziţia Kievului privind protejarea fermierilor români. Asociaţiile fermierilor români reacţionează dur, amenţând că vor bloca vămile.”În prezent nu vedem distorsiuni ale pieţeie în cele cinciţări” a declarat comisarul UE pentru comerţ, ValdisDombrovskis, invocând un exemplu de adevărată unitate şi încredere între Uncraina şi UE. Preşedintele Volodomir Zelenski a salutat decizia UE, dar pe de altă parte a avertizat cele trei ţări, Polonia, Ungaria şi Slovacia despre “Posibilele restricţii unilaterale ale unor ţări membre UE care vor primi un răspuns adecvat din partea Ucrainei” . Aşadar, guvernul României îşi va spune punctul de vedere abia luni. Va respecta România decizia UE sau va fi de partea fermierilorromâni care ameninţă cu proteste cum nu au mai fost?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns