Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

S-a stabilit programul echipei mobile de vaccinare a MApN

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni, 26.04.2021 au avut loc cele două şedinţe operative săptămânale de lucru la cabinetul prefectului. Împreună cu şefii serviciilor din aparatul de lucru, s-au stabilit principalele activităţi care se vor desfăşura în această săptămână. 

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au raportat conducerii Instituţiei Prefectului acţiunile şi  misiunile executate în săptămâna anterioară.  S-au stabilit detaliile desfăşurării ceremonialului militar prilejuit de  Ziua  Veteranilor de Război, ceremonie care va avea loc  în data de 29.04.2021 începând cu ora 11 la Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare.

Împreună cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi în baza listelor transmise de primării  cu numărul de cetăţeni care şi-au exprimat dorinţa de a fi vaccinaţi, s-a stabilit programul de acţiune a echipei mobile de vaccinare asigurată de Ministerul Apărării Naţionale pentru perioada următoare, astfel:

– 27.04.2021 în comuna Acâş (230 solicitări)   

– 28.04.2021 în comuna Căpleni (186 solicitări)   

– 29.04.2021 în comuna  Porumbeşti   (177 solicitări)   

– 04.05.2021 în comuna Beltiug  (149 solicitări)   

– 05.05.2021 în comuna Botiz (121 solicitări)   

În continuare, prefectul Altfatter Tamas aşteaptă o implicare susţinută a primarilor în sensul conştientizării cetăţenilor despre importanţa vaccinării şi posibilitatea de a fi vaccinaţi în localitate prin intermediul echipelor mobile. 

În acelaşi timp, a solicitat  DSP o analiză privind posibilitatea de asigurare a personalului medical, a spaţiilor şi a dozelor de vaccin necesare în vederea organizării la Satu Mare a unui centru de vaccinare cu funcţionare non-stop dar şi a unei acţiuni de vaccinare tip drive-through, imediat după minivacanţa de Paşte, centre în cadrul cărora cetăţenii să se poată vaccina fără a fi nevoie de o programare prealabilă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns