Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Organizarea celor două mari evenimente, congresul popularilor europeni şi lansarea candidaţilor USL, ambele la Bucureşti în aceeaşi perioadă, fac din săptămâna care urmează una decisivă pentru campania electorală. Alegătorii, mai precis telespectatorii şi cititorii de ziare, vor avea de ales între a urmări spectacolul electoral de pe stadionul Arena Naţională şi sosirea politicienilor europeni în România. Care dintre cele două evenimente este mai important? Cum trebuie tratat fiecare?

Ce note vor primii politicienii români după ce ele se vor fi încheiat? În sfârşit, de ce au ales liderii USL şi ARD acest nou mod de confruntare?

Cele două evenimente sunt de facturi diferite, dar au acelaşi scop, cucerirea şi recucerirea electoratului bulversat după referendum.

Traian Băsescu, gazda Congresului PPE, are de demonstrat că principalii lideri europeni, sunt alături de dreapta românească, de partidele din familia creştin democraţilor europeni. La final românii trebuie să rămână cu convingerea că PDL şi PN|CD, de fapt partidele din ARD, sunt acceptate nu doar de marile partide de dreapta din Europa, ci şi de cei ce conduc azi Uniunea Europeană, în frunte cu Angela Merkel, cancelara Germaniei, prezentă şi ea la Bucureşti.

Pe de altă parte, USL are de demonstrat pe stadionul Arena Naţională că este cea mai puternică forţă politică a momentului, capabilă să adune în vremuri de criză 74.000 de oameni. Transformaţi într-o adevărată armată electorală, ei vor duce greul campaniei. Odată întorşi acasă se vor împrăştia prin sate, oraşe, comune pentru a-i convinge pe cetăţeni să voteze candidaţii USL, nu oricum, ci în proporţie de peste 50%.

Pentru USL a obţine sub 50% este ca şi cum ar pierde alegerile. Pentru ARD obţinerea unui scor de peste 25% este deja considerată o mare victorie. Această anomalie face loc unor experimente politice periculoase. Apariţia unui partid ca PP-DD compromite ideea de democraţie, pune sub semnul întrebării parlamentarismul ca formă superioară de organizare a societăţii. Derapajele, dispreţul faţă de valorile consacrate de o tradiţie democratică apar şi la nivel individual. De pildă primirea lui Gigi Becali în PNL se datorează tot temerii că USL nu ar putea obţine peste 50% din voturi. Iată că datorită neîncrederii în forţele proprii, Becali a ajuns coleg de partid cu Neagu Djuvara, în PNL.

Printre altele, în această săptămână USL, chiar acolo pe Arena Naţională, va trebui să ofere explicaţii la decizii de felul acesta. Dincolo, la Palatul Parlamentului, din partea cancelarului german, a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, românii aşteaptă răspunsuri la întrebări de genul de ce România nu a fost primită în Spaţiul Schengen, de ce au încurajat măsurile de austeritate puse în practică de guvernul PDL, de ce au impus pragul electoral în cazul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu? Sunt abordări atât de diferite încât nu se pot face nici un fel de aprecieri privind consecinţele politice imediate ale celor două cruciade electorale. Poate că alegătorii vor primi cu repulsie decizia USL de a aduna 74.000 de oameni la un loc. Poate că liderii europeni vor fi huiduiţi, ca în Grecia. În fond, ei sunt vinovaţi, ei sunt principalii responsabili de prelungirea crizei economice.

Deşi expresii ale unei grandomanii specifice liderilor de mâna a doua, din ţări de mâna a doua, complexaţi de propriile limite, organizarea Congresului PPE la Bucureşti şi lansarea candidaţilor USL pe stadionul Arena Naţională, vor consolida poziţiile celor două construcţii politice. ARD se va impune ca o platformă politică viabilă, europeană, iar USL ca o forţă politică internă de neoprit. Rămâne totuşi, o mare necunoscută: mofturile unor alegători din ce în ce mai capricioşi. Nu trebuie ignorat faptul că, prin actuala lege electorală, fiecare judeţ s-a “reorganizat” în tot atâtea comune câte colegii există. Practic, în 9 decembrie au loc un fel de alegeri locale, candidaţii fiind un fel de primari pe mai multe comune, oraşe şi bucăţi de cartiere din municipii.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Zi mare pentru Traian Băsescu

Asculta acest articol     Acuzat de şantaj şi ameninţare de senatoarea Gabriela Firea, fostul preşedinte se prezintă azi în faţa