Asculta acest articol
Încă din paleoliticul superior avem dovezi că atât femeile cât şi bărbaţii purtau articolul vestimentar care semăna foarte bine cu ceea ce numim astăzi pantaloni. Faptul este confirmat de picturile rupestre descoperite până astăzi. În Roma însă, pantalonii erau consideraţi a fi semnul distinctiv al barbarilor, deoarece romanii preferau toga.
Totuşi, odată cu extinderea teritoriilor romane, pantalonii au fost acceptaţi ca variantă vestimentară datorită condiţiilor climatice. Ei au importat cele două modele de pantaloni pentru femei şi bărbaţi de la celţi, care le-au împrumutat de la perşi.
Pentru istorici nu este foarte clar momentul în care s-a produs specializarea vestimentară, pantalonii intrând în proprietatea exclusivă a bărbaţilor. Se presupune că acest moment este strâns legat de apariţia şi impunerea anumitor culte, religii, care şi-ar fi “constrâns” adepţii să adopte un anumit cod vestimentar, în funcţie de sex.
Răspândirea modei pantalonilor s-a datorat în bună parte Revoluţiei Franceze (1789-1799), când protestatarii au adoptat un costum al clasei muncitoare care includea pantalonii lungi şi largi, denumiţi şi pantaloons. Aceştia erau total diferiţi de cei purtaţi de nobili, care aveau lungimea până la genunchi şi erau mulaţi.
Jeanşii – cei mai cunoscuţi pantaloni din întreaga lume
Odată cu extinderea spre Vest a statelor americane, în secolul XIX s-a extins şi moda pantalonilor din denim, probabil cel mai cunoscut tip de pantaloni. De atunci şi până acum, jeanşii sunt, cu siguranţă cei mai cunoscuţi pantaloni din întreaga lume. În Anglia, această modă a fost introdusă tot la începutul secolului XIX.
În 1800, prefectura Parisului a interzis femeilor să poarte acest articol vestimentar
În anul 1800, reprezentantele sexului frumos aveau voie să poarte pantaloni numai şi numai dacă primeau o autorizaţie specială. Franţuzoaica Christine Bard, semnatara volumului Istoria politică a pantalonilor, spunea că pariziencelor le era interzis să poarte acest articol vestimentar, deoarece erau acuzate de încălcarea codului vestimentar. “Au fost nu doar un însemn al puterii masculine, dar şi al separaţiei dintre genuri. O femeie care purta pantaloni era acuzată de încălcarea codului vestimentar”, scria Christine Bard în cartea sa.
În lupta femeilor pentru dreptul de a purta pantaloni ele au avut nevoie de mult curaj pentru a înfrunta prejudecăţile vremii.
Scriitoarea George Sand, pe numele ei adevărat Aurore Dupin Devant (1804-1876) a purtat cravată şi vestă, a călărit, a fumat trabuce şi narghilea, fără să se gândească la consecinţe.
Prima femeie care a defilat prin Paris îmbrăcată în pantaloni a fost actriţa Sarah Bertnhardt, în anul 1890, prin gestul ei curajos sfidând autorităţile.
Alte femei care s-au răzvrătit împotriva codului vestimentar au fost Elizabeth Smith Miller, considerată a fi prima reprezentantă a sexului frumos care a purtat acest articol vestimentar; cântăreaţa Charline Arthur a fost prima cântăreaţă din lume care a ales să îmbrace pantaloni în timpul concertelor sale; congresman-ul Susan Molinari a şocat prin încălcarea codului vestimentar al Casei Albe, atunci când a apărut în pantaloni în Camera Reprezentativelor.
Paul Poiret a introdus în colecţiile sale pantalonul pentru femei
Pantalonul pentru femei sau cel de harem, după cum mai este denumit, este articolul vestimentar care a fost introdus în prezentările de modă de către designerul Paul Poiret, în anul 1913.
Coco Chanel a stârnit o adevărată isterie când a defilat pe cat-walk cu pantaloni evazaţi, în anul 1920, imediat după Primul Război Mondial. Febra pantalonilor evazaţi a cuprins întreaga Europă.
Femeile au pătruns încet pe piaţa muncii, ocupând locurile de muncă ale bărbaţilor lor plecaţi pe front. Ca urmare, aveau nevoie de haine adecvate.
În 1933, la Hollywood, celebra actriţă Marlene Dietrich a luptat şi ea acerb pentru dpretul femeii de a purta pantaloni. Ea a contribuit din plin la “erotizarea” pantalonilor şi la transformarea lor în armă a femeii fatale.
În 1938-1940, Katherine Hepburn a purtat, în filme precum “Bringing Up Baby” sau “Philadelphia Story” pantaloni largi, adaptaţi stilului ei băieţos, răsfăţat şi nonconformist de a fi. Nu degeaba ţinea prima pagină a tabloidelor din acea vreme!
Audrey Hepburn a impus, în anii ’50, pantalonii trei sferturi, se poate spune din dorinţa de întoarcere la vechile valori, la feminism. Yves Saint Laurent a lansat cel mai celebru deux-pieces din istoria modei feminine, Le Smoking, lucru care se întâmpla în 1966.
Un alt moment important în istoria modei feminine s-a petrecut prin anii ’70, odată cu apariţia mişcării hippie. Atunci, prăpastia dintre îmbrăcămintea feminină şi cea masculină a devenit foarte mică, aproape inexistentă, când nonconformismul şi atitudinea rebelă au avut un cuvânt greu de spus. Astăzi, în lumea Occidentală, pantalonul nu mai este apanajul bărbaţilor. Totuşi, în multe state africane şi orientale femeile nu se pot bucura de acest drept. Un caz celebru este cel al jurnalistei Lubna al-Hussein, petrecut în 2009, când ea împreună cu alte 13 femei au fost arestate şi biciuite pentru că purtau pantaloni.
Chiar dacă în unele state femeia încă se luptă pentru dreptul de a purta pantaloni, nimic nu este mai banal decât o mulţime de oameni care poartă pantaloni. Reprezentantele sexului frumos au de ales într-o varietate impresionantă de modele, culori şi materiale şi totuşi se plafonează la a purta clasicii blugi ori pantalonii sobri din ţesătură strech, poliester sau vâscoză. :i ce poate fi mai plăcut privirii unui bărbat decât o femeie într-o rochie senzuală?
Bibliografie:
*August Racinet, The Complete Costume History, Editura Taschen;
*Christine Bard, Istoria politică a pantalonilor, Editura Counseling Psychology
*Mairi MacKenzie, …isme. Să înţelegem moda, Editura Rao;
*www.wikipedia.ro;
*www.mauvert.com.
Fii primul care comentează