Asculta acest articol
Scrisoare Pastorală la sărbătoare Învierii Domnului 2023:
Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit.
A înviat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus.
(Mc 16,6)
Onoraţi părinţi preoţi,
Cuvioase persoane consacrate,
Dragi credincioşi,
Sărbătoarea Învierii Domnului ne cheamă pe toţi, din nou, la bucurie şi reînnoită recunoştinţă. Doresc a vă saluta pe toţi în acest cadru solemn al adunării liturgice, făcându-mă şi eu purtător de mesaj îngeresc: Hristos a Înviat!
Toţi creştinii aşteaptă an de an sărbătoarea Paştelui cu firescul gând al reînnoirii sufleteşti, ştiindu-se însoţiţi în viaţă de harul şi lumina lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi este mereu o destinaţie dorită a anului liturgic, un timp al sosirii după parcursul ultimului an care a trecut şi al Postului Mare, ce ne-a pregătit sufleteşte pentru întâlnirea cu Isus, Domnul nostru Cel Înviat din morţi. Reînnoiţi în cugete şi luminaţi în suflet, după ce am ascultat din nou vestea Îngerului ce le vesteşte femeilor purtătoare de mir, noutatea absolută a lucrării lui Dumnezeu, primind şi noi lumina din noaptea Învierii, putem să repornim în viaţă cu curaj şi reînnoit elan, ştiind că Mântuitorul ne însoţeşte şi ne binecuvântează.
Sărbătorind azi cu bucurie, să ne lăsăm şi noi purtaţi de mână de femeile mironosiţe ce se îndreptau înspre mormântul lui Isus, care dis de dimineaţă în cea dintâi zi a săptămânii se duc să ungă trupul Lui. Îndurerate de cele întâmplate în vinerea mare, nu se resemnează, şi deşi au văzut că la uşa mormântului a fost pusă o piatră mare, nu se descurajează, nici se opresc din drum, ci întrebătoare vorbeau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? (Mc 16,3). Şi ele, la fel ca noi toţi oamenii, ştiau că legile firii şi ale universului sunt definitive, că moartea este o evidenţă şi că unele evenimente din trecut nu mai pot fi recuperate. Nu se aşteptau la noutatea absolută ce avea să le întâmpine odată ajunse în apropierea mormântului, când, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. (Mc 16,4-5). Se aşteptau să găsească trupul mort, însă găsesc mormântul gol, se aşteptau la cele ce deja ştiau, însă sunt întâmpinate de un mesager nou care le vesteşte o noutate absolută: Căutaţi pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus. (Mc 16,6)
În cea dintâi zi a săptămânii, cu adevărat nouă precum veşnicia, în acea zi a Paştelui, femeile purtătoare de mir, căutându-l pe Învăţătorul lor, mergând înspre El, mai întâi: văd, apoi ascultă şi după aceea vestesc.
Mai întâi ele văd că lucrurile nu sunt aşa cum îşi închipuiau, sau cum se aşteptau, aşa cum erau obişnuite până atunci. Presupunerile lor nu se adeveresc şi constată că piatra de la uşa mormântului a fost dată la o parte şi odată cu aceasta şi multe din grijile şi apăsările lor sufleteşti. Paştele ni se propune în fiecare an, şi întotdeauna, cu noutatea absolută a lui Dumnezeu care surprinde mereu. Sărbătoarea de astăzi ne este dată mai întâi ca un mesaj adresat inimii şi apoi minţii, care, prin natura ei, caută să înţeleagă. Mesajul sărbătorii de astăzi se adresează mai întâi inimii omului, chemat să creadă şi să contemple noutatea lui Dumnezeu. Această noutate a lucrării mântuitoare este mereu de contemplat, pentru că ea ne surprinde întotdeauna şi nu este la îndemâna minţii de a înţelege această mare taină. În faţa noutăţii absolute a lui Dumnezeu şi a lucrării lui tainice în lume, omul se înspăimântă, se înfricoşează şi de aceea are nevoie de timp pentru înţelegere şi integrare. Asemenea femeilor ce se înfricoşează, odată intrate în mormântul gol, la fel şi firea omului are tendinţa să se închidă, să fugă, să se ascundă, să se îndepărteze din cauza lipsei puterii de pricepere a tainelor dumnezeieşti.
Putem să vedem şi noi, dragi credincioşi, în parcursul vieţii noastre de fiecare zi cum obişnuinţa şi gândul îndreptat mai mult în trecut, ne împiedică să vedem ceea ce suntem chemaţi să înfăptuim în prezent şi astfel, să ne deschidem spre ceea ce Dumnezeu ne pregăteşte pentru viitor. Suntem obişnuiţi cu ceea ce cunoaştem, cu trecutul, cu istoria şi rămânem adesea nostalgici, sau nemulţumiţi, în detrimentul, desigur, al datoriei şi al misiunii din prezent. Greutăţile de fiecare zi şi gândurile apăsătoare ale realităţilor curente, să nu ne păstreze privirea îndreptată numai în jos, ci şi spre înainte, pentru că Domnul este mereu cu noi.
În al doilea rând, femeile purtătoare de mir ascultă. Odată intrate în mormânt şi descoperind noutatea din faţa lor, ele ascultă cuvintele mesagerului divin, ce le invită să nu se teamă, apoi le vesteşte cele ce ochiul nu a văzut şi la urechea omului nu a ajuns, această noutate absolută a lucrării Domnului: învierea Fiului Său.
Pe această veste aducătoare de bucurie şi speranţă stă credinţa noastră creştină. Venită din mormântul gol al lui Isus, ce stă şi azi mărturie tăcută a biruinţei Sale, vestea Învierii îşi face loc în sufletele celor ce o primesc, însoţindu-i pe cărările vieţii cu lumina credinţei. Şi în zilele noastre, este atât de necesar pentru fiecare creştin să asculte mesajul Scripturii, nu numai pentru a-şi hrăni credinţa, ci şi pentru a o face vie şi lucrătoare, aşa cum se manifestă ea în dorinţa inimii de a-l căuta pe Învăţătorul ei. Această căutare lăuntrică îi permite omului ca în orice timp şi împrejurare, să-i pătrundă mesajul şi să-i înţeleagă sensul. Îngerul le spune femeilor mironosiţe că Isus nu mai este în mormânt şi de asemenea, le deschide perspectiva şi le indică calea unde să îl caute dacă doresc să-l întâlnească. De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea. (Lc. 24,5-6).
De multe ori omul îl caută pe Dumnezeu acolo unde nu-l poate găsi, pentru că l-a închis în schemele minţii sale, sau încetează de a-l mai căuta, satisfăcut fiind de sine şi de cele ce şi-a dobândit pentru sine şi familia sa. Căutarea doar a celor materiale şi a sinelui, nu-i poate aduce omului noutatea absolută a lui Dumnezeu şi nici nu-i poate umple sufletul de bucurie, făcându-l astfel să guste mai mult din ceea ce viaţa ar putea să-i ofere, ca început al veşniciei.
În al treilea rând, femeile purtătoare de mir vestesc. Ele, întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. (Lc 24,9-10). Sunt trimise să vestească mai întâi apostolilor, care de frica celor întâmplate şi a autorităţilor, stau ascunşi şi sunt timoraţi. Apoi, ei înşişi se conving de realitatea învierii, şi prin ei, mesajul este transmis mai departe la cei apropiaţi care l-au cunoscut pe Isus, cercul ucenicilor continuând să se extindă până ajunge la noi cei de azi. A vesti biruinţa Domnului şi puterea Lui absolută asupra răului şi a păcatului, devine o datorie a fiecărui creştin şi nimeni nu poate să se sustragă într-un anonimat individualist, atâta vreme cât credinţa lui este vie. Mesajul central al învierii Domnului Hristos şi a învierii noastre de apoi, atinge coardele profunde ale omului însetat de viaţă şi este primit mai uşor de cei ce îşi iau în serios propria viaţă. Biserica continuă să vestească acest adevăr al Domnului şi al omului, chiar dacă unora li se pare a fi doar o poveste, ea rămânând statornică de-a lungul veacurilor misiunii încredinţate.
Iubiţi credincioşi,
Sărbătoarea Paştelui ne aduce în inima crezului şi al mesajului creştin şi ne umple mereu de bucurie sfântă, invitându-ne să mergem mai departe reînnoiţi sufleteşte şi însoţiţi de prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu. Împreună cu femeile purtătoare de mir, facem şi noi paşi timizi în viitorul necunoscut, pe calea ce duce la mormântul lui Isus şi suntem îngrijoraţi, adesea apăsaţi şi necăjiţi de atâtea necazuri, probleme şi nevoi.
Provocările din lumea de azi sunt ale tuturor şi nimeni nu este scutit de suferinţă, însă noi creştinii mai întâi, trebuie să ne aducem aminte de ceea ce Mântuitorul ne-a promis: Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. (Mt. 28,20). În viaţă suntem precedaţi de El în toate realităţile existenţei noastre, chemându-ne mereu să reîncepem parcursul vieţii noastre şi să-l urmăm pe El. Aceloraşi femei ce l-au căutat în mormânt, unde El nu mai era, mesagerul divin le vorbeşte din nou şi le trimite să spună ucenicilor şi lui Petru că va merge în Galileea, şi că: acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. (Mc 16,17).
Oare de ce îi trimite pe ai Săi în Galileea, dacă de acolo au început? Răspunsul îl putem intui: pentru a începe din nou. Deşi apostolii l-au urmat în anii cât au stat cu El şi au văzut semnele şi minunile pe care le săvârşea, învăţând cum să trăiască şi să înţeleagă viaţa, totuşi, nu l-au înţeles pe deplin, şi de aceea, şi moartea lui Isus li s-a părut a fi un sfârşit. La Paşti, Isus le spune să meargă din nou în locul unde a început totul şi să continue misiunea Lui, să o ia de la capăt, să reînceapă, El însuşi însoţindu-i cu prezenţa Sa nevăzută.
Un mesaj important al sărbătorii de azi este şi pentru noi, acela de a reîncepe parcursul vieţii împreună cu El, de acolo de unde ne aflăm, sau unde suntem. Acolo unde noi falimentăm şi cădem, acolo unde rătăcim şi suferim, acolo de unde nu mai vedem perspective, de acolo El ne cheamă să ne ridicăm şi să mergem mai departe, promiţându-ne însoţirea cu harul şi iertarea Sa. Iubirea Lui este aşa de mare, încât ne aşteaptă din nou, merge înaintea noastră şi ne invită să ne deschidem inima şi să ridicăm ochii, să prindem curaj şi să mergem mai departe.
A merge în Galileea pentru a-l vedea, presupune şi pentru noi să facem cale întoarsă de la mormânt, asemenea femeilor purtătoare de mir şi să străbatem căi noi în urmarea şi căutarea Lui. Îndemnul ne deschide perspectiva viitorului şi calea înspre noutatea lui Dumnezeu trece prin viaţa de zi cu zi, prin fidelitatea faţă de datoriile stării noastre şi prin zidirea comunităţii de credinţă din care facem parte. Viaţă creştinească se reînnoieşte odată cu drumul spiritual pe care creştinul îl face şi nu este simplă comemorare a evenimentelor din trecut. Credinţa este vie atunci când trezeşte conştiinţa şi confirmă prezenţa lui Dumnezeu în prezentul zilei. De aceea, rămânerea nostalgică în trecut şi insistenţa pe rănile nevindecate, nu doar îl împiedică pe om şi o comunitate să-şi construiască un viitor şi să facă paşi înainte, ci îl ţin pe acesta şi comunitatea sa doar în preajma mormântului.
Parcurgem căi noi atunci când ne încredinţăm Lui şi fără frică vestim Cuvântul şi Evanghelia dătătoare de speranţă celor de lângă noi, celor din casă şi celor de departe, sau de la margini. Nimeni nu este exclus în ochii lui Dumnezeu şi fiecare semn de apropiere şi compasiune, de ajutor şi însoţire, îşi are răsplata sa.
Sărbătoarea Paştelui ne confirmă parcursul vieţii, oferindu-ne întâlnirea cu Cel ce este pururi Viu, cu Hristos Domnul nostru. Cu El să mergem mai departe în orice împrejurare a vieţii şi la El să ne întoarcem în comunitatea bisericească unde ne întâmpină mereu cu semnul prezenţei Sale: Pace vouă!
Vă doresc tuturor să aveţi parte de o Sărbătoare binecuvântată, în pace şi bucurie!
Cu părintească însoţire şi binecuvântare,
† Vasile
episcop
Fii primul care comentează