Sebastian Ghiţă se află în continuare în arestul poliţiei din Belgrad, iar în ultimele zile a fost audiat în legătură cu actele false pe care le-a prezentat autorităţilor sârbe. Pentru că are nevoie de un avocat, iar legea sârbă intezice apărătorii străini, Ghiţă şi-a angajat un celebru avocat din Belgrad, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Ghiţă l-ar fi angajat pe avocatul Radovan Bacovic, cunoscut pentru procesele în care a apărtat lideri ai mafiei sârbe. Cunoscut ca un apropiat al preşedintelui Aleksandar Vucic, Bacovic a fost 11 ani judecător, preşedinte al Tribunalului din Belgrad, fost preşedinte al Comisiei Electorale. Din 2004 este avocat, unul dintre clienţii săi celebri fiind un traficat de droguri supranumit “Lordul drogurilor” în Serbia.
Între timp ies la iveală noi amănunte incredibile despre mogulul fugar, Sebastian Ghiţă. Prins săptămâna trecută în Serbia după aproape patru luni cât a fost fugit, Ghiţă a făcut o mutare care poate schimba totul. Dezvăluirea a fost făcută de către presa sârbă, noteaza stiripesurse.
Potrivit jurnaliştilor de la politika.rs, Ghiţă şi-ar fi cumpărat o casă în Belgrad, fapt ce contrazice informaţiile speculate în ultimele zile, potrivit cărora, fostul deputat ar fi stat la un hotel. În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea acestuia, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării, conform observator.tv.
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu. De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal în alte trei dosare de corupţie: dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012; dosarul în care cumnatul fostului premier Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în care sunt cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma; dosarul care vizează contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale Teamnet International şi Asesoft International, mai spune sursa citată.
Fii primul care comentează