Sfănta Lidia, ucenica Sfântului Paul

Asculta acest articol

Pe când Sfântul apostol Paul, în timpul celei de a doua călătorii apostolice, se afla în localitatea Troas de pe ţărmul Asiei Mici, are o vedenie în care i se arată un bărbat macedonean şi-l roagă: „Treci în Macedonia şi vino în ajutorul nostru”. Era glasul lui Dumnezeu, care îl chema în Europa, căci până acum nu trecuse de hotarele Asiei Mici.

Ascultător, Paul se urcă în corabie şi se îndreaptă spre Macedonia, împreună cu tinerii săi ucenici, Sila, Timotei şi Luca. Ajung în Portul Neapolis din nordul Mării Egee şi de aici se duc în oraşul Filipi, aflat în provincia Tracia, ţinut ce astăzi aparţine Greciei. Misionarii lui Cristos, după ce au pus piciorul pe pământ european, au aşteptat ziua de sâmbătă pentru a se întâlni cu co-religionarii lor evrei; aceştia se întruneau într-un anumit loc pe malul râului, neavând probabil sinagogă, pentru a se ruga şi a citi câteva pagini din Sfânta Scriptură.

„Sâmbăta” – istoriseşte Sfântul Luca în Faptele Apostolilor – „am ieşit dincolo de poarta oraşului şi ne-am îndreptat spre râu, unde presupuneam că se afla un loc de rugăciune. Ne-am aşezat şi noi şi le-am vorbit femeilor adunate acolo. Una dintre ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, de loc din Tiatira, femeie temătoare de Dumnezeu, stătea şi asculta cu atenţie. Dumnezeu i-a deschis inima, ca să înţeleagă ceea ce spunea Paull. După ce a primit botezul, ea şi familia ei, ne-a invitat, zicând: «Dacă socotiţi că sunt o credincioasă a Domnului, veniţi şi staţi în casa mea»” (Fap 16,11-15).

Putem considera că Lidia se bucura de o oarecare stimă, dat fiind preţul mare al materialului pe care îl comercializa, şi de multă autoritate în casa ei, căci a fost suficientă mărturia dată de dânsa, pentru ca toţi să ceară botezul şi să-i reţină pe misionari în casa lor, ca oaspeţi de onoare.

Apostolii lui Cristos, mergând oarecum la voia întâmplării, au realizat prima lor recoltă pe pământ european: botezarea femeii „temătoare de Dumnezeu”, Lidia, prototip şi simbol al tuturor femeilor care vor aduce şi vor întreţine între pereţii casei flacăra credinţei în Cristos. Bogata negustoreasă, urmând insuflarea harului, a pus interesele spirituale mai presus decât cele economice, întrerupând vânzarea în magazin, pentru a se întâlni cu alte femei în „proseuca”, locul de rugăciune de pe malul râului Gangos.

Lidia, recunoscătoare pentru bucuria ce i-au adus-o în suflet cuvintele Apostolului şi harul botezului, i-a rugat cu delicată insistenţă, ba chiar i-a şi „silit” pe misionari să accepte ospitalitatea ei. Casa Lidiei devine, în felul acesta, primul centru comunitar, prima „ecclesia”, „biserică” din Europa. Pentru comunitatea creştină din Filipi, şi probabil îndeosebi pentru casa Lidiei, în Scrisoarea către Filipeni, Sfântul Paull are cuvinte de o gingăşie mişcătoare, numindu-i pe aceştia fraţi în Cristos „mult doriţi, bucuria şi coroana mea”.

Referitor la cultul Sfintei Lidia lipseşte orice informaţie, până la introducerea ei în Martirologiul Roman de către învăţatul Baronius; dar sfinţenia Lidiei este dovedită în mod evident de răspunsul ei la chemarea harului dumnezeiesc.

După un obicei din vechime, când o persoană se mută într-o altă localitate, este strigată de către vecini cu numele localităţii de unde a venit. E probabil că numele de Lidia a fost atribuit iniţial persoanelor venite din provincia vest-asiatică Lydia, ocupată de perşi în anul 546 înainte de Cristos. Deoarece limba vorbită de locuitorii de atunci este foarte puţin cunoscută, nu se poate spune nimic despre înţelesul cuvântului ca atare. Femeilor creştine, acest nume le aminteşte exemplul luminos de credinţă şi bunătate al Sfintei Lidia.

(Vieţile sfinţilor)