Asculta acest articol
Cu intenţia de a arăta că sfinţenia vieţii poate fi realizată în orice parte a pământului, noul calendar propune cinstirii credincioşilor din întreaga Biserică pe un sfânt care până acum era cunoscut doar în ţara în care a activat, în Peru, America de Sud, unde a fost episcop de Lima.
În anul 1594, scriind regelui Spaniei, Filip al II-lea, episcopul Turibiu Alfons de Mongrovejo făcea un mic bilanţ al activităţii sale: 5.000 de kilometri străbătuţi în mare parte pe jos, administrarea tainei Sfântului Mir la 60.000 de credincioşi (Turibiu nu ştia că între aceştia se aflau şi trei viitori sfinţi: Roza de Lima, Francisc Solano şi Martin de Porres).
Situaţia Americii Latine ar fi fost cu totul alta dacă succesorii lui Turibiu şi toţi creştinii în general ar fi nutrit aceeaşi dragoste şi acelaşi respect faţă de toţi oamenii pe care le-a avut el şi prin care a meritat titlul de “Apostol al Perului şi un nou Sfânt Ambroziu”.
S-a născut în 1538, dintr-o familie nobilă, în localitatea Leon din Spania; a făcut studii la Valladolid, Salamanca şi Santiago de Compostella, unde a luat licenţa în drept. În anul 1573 este numit procuror general şi în această calitate intră în contact cu regele Filip al II-lea, care îi apreciază cunoştinţele şi calităţile extraordinare.
La cererea regelui, papa Grigore al XIII-lea îl numeşte arhiepiscop de Lima, în America de Sud, cu toate că Turibiu era doar un simplu credincios. După pregătirea cuvenită trece prin toate treptele preoţiei şi în august 1580 este consacrat episcop. Puţin după aceasta pleacă spre America, unde ajunge în primăvara anului 1581 şi îşi ia în primire locul de păstorire: un teritoriu imens, cu o lungime de 5.000 km, şi o suprafaţă de aproape 6 milioane de kilometri pătraţi.
Timp de 25 de ani va fi văzut exclusiv în slujba poporului lui Dumnezeu. Deseori spunea: “Timpul este unicul nostru bine şi va trebui să răspundem în faţa asprului judecător de modul cum l-am folosit”.
A fost adevăratul organizator al Bisericii în America de Sud; în acest scop a ţinut 10 sinoade diecezane, şi trei sinoade provinciale, dintre care cel mai important a fost primul, desfăşurat la Lima în anul 1582; urmările însemnate pe care le-a avut pot fi comparate cu ale Conciliului Ecumenic Tridentin, care a reorganizat şi reînnoit viaţa întregii Biserici Catolice.
În 1591 a întemeiat primul seminar din America; a intervenit cu energie împotriva abuzurilor unor călugări şi i-a încurajat să ia în grijă parohiile cele mai sărace şi mai greu de păstorit; a ridicat numărul parohiilor de la 150 la 250.
A avut totdeauna o iubire neţărmurită pentru localnicii indios şi cultura lor. În sinodul de la Lima, cu o îndreptăţită ironie a invitat pe spanioli, care se considerau mai inteligenţi decât indigenii, să facă efortul de a învăţa o limbă nouă, aşa cum ei îi sileau pe localnici să înveţe spaniola…
Şi tocmai într-o bisericuţă a populaţiei indios, în ziua de 23 martie 1606, zi în care se celebra Joia Mare, a primit Sfânta Împărtăşanie şi ungerea de pe urmă; apoi, senin, asemenea muncitorului care a sfârşit cu bine lucrul, a închis ochii pentru totdeauna, în timp ce preotul oficiant cânta psalmii 116 şi 31. “Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, fiţi preamăriţi în veci voi cei care iubiţi dreptatea din toată inima”.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează