Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a fost fiul lui Zevedeu şi al Salomeei, frate cu Iacov, de meserie fiind pescar şi originar din Betsaida. Ioan a fost cel mai iubit dintre cei 12 apostoli de către Mântuitorul.
Ioan a fost martor al multor minuni săvârşite de Iisus Hristos, însoţindu-L în momentele grele ale judecăţii, patimilor şi răstignirii. Sfântul Ioan a redat în Evanghelia sa şi cuvintele adresate lui şi Maicii Domnului de către Mântuitorul când era pe Cruce. Astfel, Ioan a avut grijă de Fecioara Maria până la adormirea ei.
După învierea Domnului Iisus Hristos, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormântul gol. în Evanghelia sa, Sfântul Ioan a redat cazul îndoielii Apostolului Toma. Cea mai controversată scriere a Sfântului Ioan este Apocalipsa. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a trecut la cele veşnice în anul 101.
Fii primul care comentează