Asculta acest articol
Matei a fost vameş, încasator de impozite şi apoi apostol şi evanghelist: o slugă fericită, de la slujirea banului la slujire în totală sărăcie a mesajului creştin.
În Evanghelia scrisă de el, prima dintre cele patru, vorbeşte mai pe larg decât ceilalţi evanghelişti despre atitudinea faţă de bani: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug, unde hoţii le sapă şi le fură: adunaţi-vă, mai degrabă, comori în cer”; “Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului”. Cu toate acestea, nu Matei, ci Iuda a fost însărcinat cu administrarea banilor comunităţii apostolice; Matei s-a dezlipit de ban pentru a-l urma pe Învăţătorul, în timp ce Iuda l-a trădat pentru treizeci de arginţi.
Când vorbesc despre vameşul chemat să-l urmeze pe Isus, evangheliştii Marcu şi Luca îl numesc Levi, Matei, însă, preferă să-l prezinte cu numele mai cunoscut de Matei, la care adaugă supranumele de vameşul, echivalent cu mult dispreţuitul titlu de cămătar şi executor fiscal, “pentru a dovedi cititorilor” – notează Sfântul Ieronim – “că nimeni nu trebuie să dispere că se va mântui, dacă se întoarce la o viaţă mai bună”.
Matei, îmbogăţit din meseria lui bănoasă, răspunde cu entuziasm la chemarea Maestrului. În Evanghelia sa, el trece sub tăcere un fapt vrednic de laudă, pe care însă ni-l relatează Sfântul Luca: “Levi a pregătit în casa lui un mare banchet în cinstea Învăţătorului; o mulţime numeroasă de vameşi şi altă lume stăteau cu ei la masă”. Apoi, în tăcere şi pe neobservate, şi-a împărţit averea, dăruind-o celor lipsiţi. Matei este cel care a consemnat sfatul dat de învăţător: “Când faci milostenie, nu trebuie să ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca fapta bună a ta să rămână ascunsă; Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”.
După episodul chemării la urmarea lui Cristos, Evanghelia îl mai aminteşte pe Matei o singură dată, atunci când vorbeşte despre alegerea celor doisprezece apostoli. Din activitatea Sf. Matei după coborârea Duhului Sfânt cunoaştem numai paginile minunate ale Evangheliei sale. Această Evanghelie este scrisă, în primul rând, pentru evrei şi se caracterizează prin cele cinci discursuri ale lui Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu; ea a fost redactată, cu siguranţă, înainte de distrugerea Ierusalimului, întâmplată în anul 70.
O tradiţie veche susţine că Matei, în calitate de misionar al învăţăturii lui Cristos, “nu a fost adus în faţa judecătorilor ca să depună mărturie”, adică nu a murit cu moarte de martir. Alte izvoare, însă, mai puţin demne de crezare, se întrec în a da amănunte despre suferinţele şi moartea sfântului evanghelist şi martir, bătut cu pietre, ars şi apoi decapitat în Etiopia; de aici, relicvele lui ar fi fost transportate mai întâi la Paestum, în Golful Salermitan, apoi, în secolul al X-lea, duse chiar în oraşul Salermo, unde sunt venerate şi în zilele noastre.
Prenumele Matei, cu forma prescurtată Matia, derivă din numele personal ebraic Matithjáh, format din prescurtarea cuvântului Jahve = divinitate şi matath = dar, şi însumând “om dăruit de Dumnezeu”, “dar al lui Dumnezeu”; ca înţeles, este sinonim cu Teodor, Dorothea, Dosoftei. Levi, nume purtat înainte de chemarea lui Cristos, în ebraică înseamnă: stăpân, proprietar; în dorinţa de a se dezlipi de cele trecătoare, vameşul Levi a renunţat şi la numele care-i amintea de astfel de bunuri.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează