Asculta acest articol
Amintirea acestor trei sfinţi papi, comemoraţi de Martirologiul Roman, în ziua de 22 aprilie, ne readuce în perioada puţin cunoscută a primelor veacuri ale credinţei.
Deoarece documentele rămase sunt foarte puţine, nu toate informaţiile transmise de tradiţie au putut fi verificate: pentru acest motiv, comisia care a întocmit noul calendar a scos din calendarul universal pe sfinţii Soter şi Caius rămânând însă în calendarele regionale – şi a precizat că în mod sigur nu au sfârşit prin moarte de martiri.
1. Despre Sfântul Soter ştim că a fost Papă de la 166 la 175 şi de la el a rămas o scrisoare trimisă credincioşilor din Corint pentru a-i în curaja în încercările prin care treceau. Scriitorul Eusebiu din Cezarea ne-a păstrat răspunsul dat de Dionisie, care mulţumea Papei “pentru bogăţia ajutoarelor – materiale – trimise credincioşilor şi pentru mângâierea sufletească adusă de cuvintele încurajatoare adresate fraţilor care alergaseră la el; ei au văzut în gestul său grija unui părinte iubitor faţă de copiii săi”.
Dionisie mai adăuga că scrisoarea Papei a fost citită în adunările credincioşilor din ziua de duminică şi va fi păstrată cu aceeaşi grijă ca şi scrisoarea trimisă lor mai înainte de Sfântul Clement.
2. Despre Sfântul Caius se spunea că a fost rudă
cu împăratul Diocleţian şi unchi al
unei Sfinte Susana, despre care nu se cunoaşte ceva sigur. Sfântului Caius i se atribuie organizarea fazelor ce trebuiesc urmate până la primirea sfinţirii de episcop. A stat pe tronul Sfântului Petru între anii 283-296, şi prin urmare a murit înainte de începerea prigoanei lui Diocleţian, în 303: deci foarte probabil, nu a fost martirizat.
3. Sfântul Agapet este o rudă a Sfântului Grigore cel Mare. Deşi a condus Biserica timp de mai puţin de un an, s-a dovedit un neclintit apărător al tradiţiei catolice şi al păcii între creştini. În anul 536 se duce în capitala Imperiului Roman de Răsărit, la Constantinopol, cu gândul de a mijloci încetarea războiului dezastruos ce izbucnise în 535 între greci şi goţi, în Italia. Încercarea lui a rămas fără efect şi el moare la Constantinopol în ziua de 22 aprilie 536.
Un cronicar al timpului notează: “Înmormântarea lui s-a făcut cu o solemnitate ce nu a fost acordată până atunci (la Constantinopol) nici unui episcop sau împărat”. În misiunea sa, Papa Agapet a reuşit să intervină pentru îndepărtarea Patriarhului Antim, care aderase la erezia monofizită, şi înlocuirea lui cu Episcopul catolic Mena. Scriind Episcopului de Ierusalim, Petru, Papa Agapet observă că pentru prima oară din timpul Sfântului Petru o biserică orientală primeşte un episcop consacrat de Episcopul Romei. Erau timpurile frumoase când deosebirile de rit şi obiceiuri nu formau motive de ruptură şi dezbinare, deoarece credinţa şi iubirea ţinea toate inimile alături de piatra pusă de Cristos.
Agapet face parte din familia de nume creştine care au ca rădăcină cuvintele greceşti agape, agapetos, însemnând: iubire, plin de iubire, iubitor de Dumnezeu şi de oameni, vestitor al iubirii. Pentru bărbaţi s-au răspândit prenumele: Agapie, Agapion, Agapit, Gapie, Agapin, Agachi; iar pentru femei: Agapia, Agapiţa, Gapiţa, Agafia, Gafia.
Răspândirea largă a acestui nume exprima dorinţa creştinilor de a-şi aminti fără încetare cea dintâi şi cea mai mare poruncă: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima şi pe aproapele tău; renunţarea la folosirea acestor nume, adesea în avantajul unor nume banale, este uneori şi semn al uitării celei dintâi porunci.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează