Image 1
Image 2

SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ LA MĂNĂSTIREA ROHIA

Slujba Parastasului pentru Î.P.S. Arhiepiscop Justinian

          Sâmbătă, 28 octombrie 2023, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Maramureşului şi Sătmarului, şi un sobor de 10 preoţi slujitori. După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiată anticipat slujba Parastasului la mormântul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, de la a cărui trecere la Domnului se vor împlini luni, 30 octombrie 2023, şapte ani.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

„Am revenit în stare de evlavie, de rugăciune, de recunoştinţă şi multă credinţă aici, în Muntele cel Sfânt, unde Dumnezeu a rânduit să se înfiripeze viaţa duhovnicească prin ctitorirea acestei mănăstiri minunate şi unice Rohia. Aici unde Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian a păstorit, a stăreţit peste 30 de ani şi stăreţia dânsului a fost definitorie pentru că a avut un proiect duhovnicesc adevărat, pe care l-a şi aplecat, pe care l-a şi finalizat şi cât n-a reuşit dânsul a încredinţat ucenicului său, Părintele Arhimandrit Serafim Man şi apoi celorlalţi care au venit, printre care şi noi, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Am dus mai departe viaţa duhovnicească şi ctitorirea spiritual-culturală şi edilitar-gospodărească a acestei sfinte mănăstiri. Astăzi este un soroc duhovnicesc, pentru că, iată, sunt 7 ani de când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Părintele nostru mult rugător, plin de blândeţe, înţelepciune, de lumină şi bunătate, s-a mutat la cer. A slujit Biserica lui Hristos aproape 8 decenii: 50 de ani de Arhierie. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei, a editat un volum, o carte simbol, în care semnăm mai mulţi   printre cei ce l-am cunoscut, Ierarhi şi profesori, carte care are 360 de pagini, intitulată „Întâiul Arhiepiscop Vicar al Clujului – Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian”, care a fost ales în 1973, repet, după 30 de ani de stăreţie la Rohia, în timpuri grele, în timpul ocupaţiei hothyste, apoi a venit comunismul, apoi a venit decretul criminal 410 din 1959, prin care au fost daţi afară monahii, şi cu toate acestea, statornicia dânsului şi dârzenia, determinarea şi hotărârea, dar şi curajul de a rămâne aici face ca Rohia astăzi să fie ceea ce este. Deci noi am preluat o moştenire extrem de preţioasă de la Înaltpreasfinţitul şi o împodobim, o sporim şi o ducem mai departe, aura însă rămâne. Îl cinstim astăzi şi îi constim memoria. Am venit la mormântul care a fost aşezat acolo unde a dorit, la poarta sfintei mănăstiri, să stea de veghe, nu de pază, ci de veghe, să ne aştepte şi să ne întâmpine şi să întâlnim când venim în acest loc plin de lumină lumina dânsului pe care a făcut-o în lume în toată viaţa, a răspândit lumină din lumina lui Hristos, Bunul şi Blândul Păstor, şi a lăsat lumină în urmă prin cuvânt, prin slujire, prin povăţuire, prin scris. Prin tot ce a făcut Înaltpreasfinţitul ne-a lăsat în urmă o icoană care încă n-are aureolă, dar Dumnezeu ştie când icoana slujirii dânsului va primi şi o aureolă în lumea aceasta, poate în cerul lui Dumnezeu deja o are alături de marii Părinţi, slujitori şi Ierarhi ai Bisericii lui Hristos şi mărturisitori, alături de Sfântul Iosif Mărturisitorulu pe care însuşi dânsul l-a propus Sfântului Sinod să fie trecut în rândul Sfinţilor. De aceea mulţumim lui Dumnezeu. Iată, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Părinte Timitei Sătmăreanul, cu părinţii, fraţii acestei mănăstiri, cuviosul cin monahal, măicuţe şi călugări, stareţi şi stareţe, mulţi părinţi şi autorităţile şi credincioşii care l-au iubit şi l-au preţuit am urcat aici să-l cinstim. Săvârşim Sfânta Liturghie anticipat. Data trecerii la Domnul a fost 30 octombrie 2016. Sărbătorim anticipat şi se întâmplă să fie şi sâmbăta morţilor şi vom merge după Sfânta Liturghie la mormântul dânsului, unde, în dangăt de clopot, vom cânta Veşnica lui pomenire din neam în neam. În neuitare. În nemurire. Şi în lumina şi slava Preasfintei Treimi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul Ierarhilor a fost completat de un sobor format din 10 preoţi, apropiaţi ai Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian: Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi stareţul Mănăstirii Rohia, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Iustin Tira, vicar administrativ onorific al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, nepot, Pr. Andrei Emil Pop, ispector eparhial, fost diacon al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Pr. Daniel Tirean, inspector control financiar intern, fost diacon al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Pr. Mihai Tira, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, strănepot, Pr. Ioan Pop, consilier eparhial administrativ onorific şi secretar eparhial onorific peste un sfert de secol alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Pr. Daniel Pop din Plopiş, satul de naştere al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social, Arhid. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Pr. Drd. Adrian Dobreanu şi Florian Vois.

La ectenia pentru cei adormiţi a fost pomenit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, cu tot neamul, la împlinirea a 7 ani de la trecerea la Domnul.

La Sfânta Liturghie au fost prezenţi, ca să-i aducă un ultim omagiu Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, la 7 ani de la trecerea la Domnul, membri ai Permanenţei Eparhiale din Baia Mare, protopopi din Eparhie, preoţi ucenici ai Înaltpreasfinţiei Sale din Baia Mare, Cluj-Napoca, Bistriţa, colaboratori apropiaţi, stareţi şi stareţe de mănăstiri din cele două Eparhii, egumeni şi egumene, monahi şi monahii, preoţi de mir şi un foarte mare număr de credincioşi şi credincioase pentru care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian s-a rugat de-a lungul timpului.

În rândul credincioşilor s-au aflat primarul Mitru Leşe al oraşului Tg. Lăpuş, primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari, primarul Florea Poienar al comunei Botiza, Col. R. Ioan Hosu etc.

Cuvântul de învăţătură

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei, în cuvântul de învăţătură, s-a referit la viaţa şi sfinţenia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian:

„Am venit astăzi la Rohia ca să ne aducem aminte de părintele nostru Justinian Arhiepiscopul, care, acum 7 ani, s-a mutat la Domnul. E greu ca în câteva fraze să poţi rezuma tot ceea ce este legat de misiunea acestui om al lui Dumnezeu. De aceea, m-am folosit de textul din Sfântul Pavel, că zece mii de învăţători de-aţi avea, nu aveţi mulţi părinţi. A fost părintele multora dintre noi, dar a fost şi părintele unui ţinut întreg. E greu să rezumi în câteva fraze importanţa lui… Am zis că se împlinesc 7 ani de când a plecat la Domnul, dar s-au împlinit 50 de ani, tot în toamna aceasta, în septembrie, de când a fost hirotonit ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.”

Parastas la mormântul Î.P.S. Justinian

După Sfânta Liturghie, la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, împodobit cu covor de flori albe, a fost oficiată o slujbă de pomenire de către ierarhi, însoțiți de cler și poporul cel credincios. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Pr. Andrei Pop, inspector eparhial: „De 7 ani păstrăm amintirea vie a celui care a fost un mare rugător, un mare duhovnic, păstor al tuturor, părinte, un om adevărat, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian. Aşa a rânduit Dumnezeu ca în ultimii 8 ani ai vieţii dânsului să-i fiu alături ca diacon, şofer şi secretar eparhial, iar cei 8 ani au constituit cei mai importanţi ani în formarea mea ca viitor preot. Pentru fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut sau am avut posibilitatea să-l întâlnim pentru câteva momente, a fost ceva înălţător, pentru că a schimbat ceva în inimile şi sufletele noastre, ne-a arătat calea şi drumul pe care trebuie să-l urmăm. Acum, de acolo din cer, cu siguranţă ne veghează şi se roagă pentru toţi cei care l-au întâlnit şi l-au cunoscut. Astăzi ne rugăm şi noi pentru sufletul lui şi-i păstrăm în continuare amintirea vie.”

Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca: „Ne-am adunat astăzi aici, pe Dealul Viilor, pentru că aşa îi spunea în vechime, ca să ne întâlnim cu cel care a contribuit la consolidarea şi dezvoltarea acestei mănăstiri, însă să ne întâlnim cu Părintele nostru, Arhiepiscopul Justinian. Ne-am încărcat în Dumnezeiasca Liturghie cu putere şi har şi apoi ne-am îmbrăcat în lumină la mormântul său, pentru că atunci când s-a înălţat rugăciunea către cer parcă s-a deschis cerul şi razele Soarelui Dreptăţii s-au revărsat peste noi. Şi atunci, din această luminare ne-a mângîiat, pentru că remomoram în timpul Sfintei Liturghii faptul că au trecut 7 ani de când ne-am despărţit şi cam la vârsta aceea veneam la mănăstire şi mă bucuram de purtarea lui de grijă. Şi atunci nu poţi să te întorci decât în dragoste, în iubire şi pe calea aceasta a desăvârşirii şi să-i zici Părintelui tău să se odihnească, dar să te pomenească, să se roage pentru tine şi să te întărească, pentru ca în lumină să poţi să înalţi şi tu rugăciune pentru fericirea sa veşnică. Amin.”

Andrei Fărcaş

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with