Image 1
Image 2
Acasa

Sondaj: Este bine că se vor da tichete de 100 de lei pentru cei care se vaccinează?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, 30 august 2021, Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unor tichete de masă şi posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii în bani pentru cei care se vaccinează împotriva Covid-19. Acelaşi document mai prevede şi recunoaşterea pe teritoriul României a certificatelor digitale verzi pentru a atesta vaccinarea, testarea sau vindecarea.

Tichetele de masă în valoare de 100 de lei vor fi acordate din momentul în care intră în vigoare ordonanţa de urgenţă, după ce se publică în Monitorul Oficial.

Toate persoanele care se vaccinează din acel moment pot primi aceste tichete de masă, însă nu şi cei care s-au vaccinat până acum. În schimb, aceştia din urmă vor putea participa la loteriile naţionale care vor fi organizate începând cu luna octombrie. Cine doreşte să participe trebuie să fie vaccinat şi să se înscrie la loterie.

Proiectul de ordonanţă nu prevede detalii concrete cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie online pe site-ul de pe care se obţin certificatele digitale verzi, în condiţiile stabilite printr-un ordin ulterior al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Economiei.

Întrebarea noastră este:

Sorry, there are no polls available at the moment.

 

Ciornă automată

3 comentarii

  1. Asta se numeste Mita/Spaga pt. vaccinare !!!…..De unde acesti bani ?, vor pica din cer ? sau vor fi luati sub forma de credite/imprumuturi la dobanzi mari pe care tot noi/societatea va trebui sa platim inapoi cu varf si indesat ???. Acest guvern de derbedei iresponsabili nu au nici un pic de rusine ?….., Nu au !!!.

Lasă un răspuns