Israelul a lansat săptămâna trecută o aplicație mobilă care certifică dacă un cetățean a fost sau nu vaccinat anti-COVID19. Totodată, prin intermediul aplicației se află dacă persoana respectivă a dezvoltat un număr mai mare de anticorpi pentru că a trecut prin boală. Cu acest “pașaport COVID”, un cetățean are acces la sălile de sport, hoteluri, teatre și concerte, iar restaurantele și barurile urmează să fie incluse și ele în proiectul “Permisul verde”.
În alte țări se analizează dacă este nevoie de acest “certificat COVID”.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue.
Întrebarea noastră este:
Sorry, there are no polls available at the moment.
5 comentarii
În acest moment CEO al lui Pfizer nu a fost lăsat să intre în Israel pentru că nu este vaccinat!!! Ca să nu spun că managera Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler nu se vaccinează că ar fi alergică. Cine are creier să tragă concluziile.
Între timp compania Merck este în faza a 3-a de testare cu o pastilă care vindecă covid. Așa cum trebuia tratată problema de la bun început. Se face reclamă pe această știre? Nuuuu! Oare de ce? Money talks.
Nu vreau vaccin, nu stiu ce contine, nu s-au facut destule teste inainte de a se incepe vaccinarea.
In mod cert, prin vaccin se introduc in corp nanoparticule prin care corpul uman va avea de suferit in timp.
Nu doresc certificat de vaccinare, nu doresc discriminare pt. cei nevaccinati.
Eu am intrat in coma in tinerete din cauza unui medicament.
Nu doresc.
Nu doresc sa se introduca ceva de care nu stiu ce contine, in corpul meu
Da,unde sant vaccinurile?
Mai întâi, vrem vaccin!