Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Specialiști din mai multe domenii s-au adunat la Muzeul Țării Oașului

Sala Muzeului Negrești în plin colocviu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Colocviul de la Nagrești-Oaș și-a propus să adune cele mai noi cercetări asupra zonei

colocviu negresti
Sala Muzeului în plin colocviu

   Sâmbătă dimineață sala portului popular din Muzeul Țării Oașului de la Negrești-Oaș a găzduit prima sesiune a unui important colocviu tematic intitulat “Cercetări ştiinţifice în Ţara Oaşului. Stadiu actual şi perspective”, care a continuat pe parcursul întregului weekend.

    Directorul instituției gazdă, Remus Vârnav, a moderat lucrările, la masa prezidiului ad-hoc luând loc cei mai importanți invitați: prof. univ. dr. Doru Radosav, de la Facultatea de istorie şi filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, director al Bibliotecii Universitare clujene, şi conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta, decanul aceleeaşi facultăţi, originar din Oaș. Salutul autorității locale a fost transmis de d-na Aurelia Fedorca, primarul orașului.

Lista invitaților este impresionantă și marea lor majoritate au și onorat chemarea Muzeului< conf. univ. dr. Marin Ilieş, de la Facultatea de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Extensia din Sighetu Marmaţiei, dr. Dacian Ovidiu Molnar, istoric (Bucureşti), dr. Corina Iosif, cercetător la Arhiva de Folclor a Academiei Române din Cluj-Napoca, prof. Doina Molnar, folclorist (Tarna Mare), prof. Iacob Pop, etnolog (Bixad), dr. Grigoruţ Vasile Zsolt, istoric (Alba Iulia), prof. Vasile Conioşi Meşteşan (Tarna Mare), prof. Ioan Nistor (Satu Mare), prof. Ovidiu Hotcă (Negreşti-Oaş)., lect. univ. dr. Vasile Grigore Gherman     de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport a Universităţii din Oradea.

Muzeul Judeţean Satu Mare a fost reprezentat de directorul dr. Liviu Marta, dr. Claudiu Porumbăceanu, dr. Paula Virag, Diana Iegăr şi Marius Baloş. Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural i-a avut în sală pe directorul dr. George Vulturescu, scriitor şi filolog, dr. Kiss Imola, istoric de artă, drd. Gheorghe Toduţ, istoric. Au participat și profesori de la școlile din zona Țării Oașului.

Se încearcă alcătuirea unei monografii a zonei Oaș

Prima prezentare a aparținut lui Liviu Marta, care a subliniat cele mai noi descoperiri arheologice din zona Boinești și Călinești-Oaș, ca și legăturile acestora cu complexe din țările vecine, demonstrând probabila existență a unei axe comerciale foarte active în preistorie având zona Oaș ca un centru important. Dr. Dacian Molnar a subliniat că monografiile maghiare antebelice sunt mult prea puțin valorificate în studiile despre Oaș, iar perspectiva protocronistă, a unei continuități a elementului dacic în această regiune, nu este susținută de dovezi tangibile. A urmat o discuție foarte vie între dr. Molnar și prof. dr. Doru Radosav, în care acesta din urmă a denunțat tendința de a izola anumite regiuni etnografice sau geografice în discursul public și a scăpa din vedere realitatea dinamică susținută de izvoarele istorice. Domnia sa a folosit un termen care ne-a părut extraordinar< “excepționalism concurențial”. L-a pus în antiteză cu “calmul valorilor autentice”. Conf. dr. Ovidiu Ghitta a vorbit despre eforturile de a realiza o sinteză a cunoașterii legate de zona Oașului.

Scopul mai mult sau mai puțin declarat al acestui colocviu a fost impulsionarea demersurilor pentru publicarea unei mari monografii multidisciplinare despre Țara Oașului, specialiștii adunați în sala Muzeului prezentând și comparând rezultatele cercetărilor proprii. Vom vedea în timp dacă această nobilă intenție se va materializa așa cum subiectul o merită.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns