Image 1
Image 2

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Stabilitate pentru leu și indicii ROBOR

Stabilitate pentru leu și indicii  ROBOR
Euro a recuperat o parte din pierderea suferită la începutul săptămânii, iar media lui a crescut marți, 23 aprilie...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… de la 4,8758 la 4,9762 lei, în timp ce cotațiile din piață erau de 4,974 – 4,977 lei.

 

De la începutul acestei luni, indicii ROBOR au rămas neschimbați, deasupra pragului de 6%, care reprezintă dobânda cu care BNR remunerează facilitatea de depozit de care beneficiază băncile comerciale. Indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 6,05%, cel la șase luni  la 6,07%, iar cel la 12 luni la 6,08%.

 

Luna aceasta, Finanțele au planificat să se împrumute cu 6 miliarde de lei și încă 780 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive. Trezoreria s-a împrumutat luni cu 505,3 milioane lei cu scadența în mai 2027, la un randament mediu de 6,26%/an.

 

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0638 – 1,0696 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,6712 la 4,6699 lei.

 

Dolarul ar putea să se aprecieze pe termen mediu, în condițiile în care Rezerva Federală americană nu pare pregătită să înceapă procesul de relaxare monetară, în timp ce tot mai mulți dintre oficialii BCE afirmă că instituția va începe din iunie procesul de reducere a dobânzii de referință.

 

Atrage atenția, atingerea de către dolar a unui maxim al ultimilor 34 de ani față de moneda japoneză și a urcat până la 154,85 yeni pe unitate.

 

Moneda elvețiană a continuat să se deprecieze față de cea europeană ceea ce a provocat scăderea cursului la 5,1158 lei. În schimb, media lirei sterline a crescut marginal la 5,7698 lei.
Scăderea metalului galben la 2.290,70 – 2.315,10 dolari/uncie a coborât prețul gramului de aur la 344,5697 lei.

 

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 394,76 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,3335 zloți/euro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with