Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ștefan Stahl și-a lansat un volum despre istoria scrimei sătmărene

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La lansare au fost prezenți antrenori, foști sportivi, campioni, profesori și autorități

Picture 1

Casa Șvabilor din Satu Mare a găzduit duminică lansarea unei cărți deosebite care cuprinde aproape un secol și jumătate din scrima sătmăreană. Volumul “Scrima sătmăreană. Miracol al sportului românesc” a fost scris de către Ștefan Stahl, iar în el sunt amintite cele mai importante momente din sportul cu sabia, spada și floreta.

La lansarea versiunii în limba română a acestei cărți, au fost prezenți antrenori, foști mari sportivi și campioni, profesori dar și autorități locale care au promis că vor acorda o mai mare atenție acestui sport. Aici îi amintim pe Adrian Ștef – președintele Consiliului Județean, Mircea Govor – vicepreședinte CJ, Eugeniu Avram – prefectul județului, Ovidiu Silaghi – europarlamentar, Marcela Papici – viceprimarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes – fost primar și alții. A asistat la acest eveniment și Roxana Bârlădeanu – de la Federația Română de Scrimă. Fiecare dintre aceștia au ținut să-i mulțumească autorului pentru munca pe care a depus-o în realizarea cărții. Menționăm că această carte a fost lansată anul trecut însă doar în limba maghiară. Cu sprijinul Consiliului Județean s-a realizat și o versiune în limba română. Iar din câte am aflat de la Adrian Ștef dar și de la fostul campion mondial Iosif Szepessy, în curând vom avea o versiune și în limba germană.

Volumul lansat duminică cuprinde carierele de excepție ale mai multor sportivi sătmăreni. Vorbim aici de foști mari sportivi precum Elena Şamşudeanu, Ştefan Haukler, Adalbert Mezei, Ştefan Langenbacher, culminând cu titlurile de campion mondial câştigate de Ecaterina Jencsik, Ileana Gyulai, Suzana şi Ştefan Ardeleanu, Petre Kuki şi cu rezultatele medaliaţilor Miklos Bodoczi, Rozalia Orosz, Marcela Moldovan şi alţii.  De asemenea, sunt prezentaţi şi sportivii care au obţinut titluri mondiale sub culorile “noilor patrii”, unde au ajuns în deceniile trecute: Iosif Szepessy, Zita Funkenhauser, Konig Rita, Monica Weber (Germania), Fekete Attila, Osváth Richard (Ungaria).

De-a lungul timpului, sportivii originari din Satu Mare au înregistrat un bilanț ieșit din comun: 16 titluri de campion mondial (8 pentru România, 6 pentru Germania, 2 pentru Ungaria) peste 40 de campioni naţionali, peste 30 de participanţi la campionate mondiale, 24 de participanţi la jocurile olimpice. La care se adaugă sutele de titluri obţinute la campionatele de speranţe, cadeţi, juniori şi tineret. În “Scrima sătmăreană. Miracol al sportului românesc” sunt ilustrate peste 150 de fotografii-document.

La finalul întâlnirii de duminică Adrian Ștef și Mircea Govor l-au premiat pe Iosif Szepessy pentru că este “un exemplu al patriotismului local”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns