Asculta acest articolCrin Antonescu lasă impresia că gestionează criza din PNL cu o mână de fier. Şi-a dat demisia, după cum a promis, însă dând dovadă de responsabilitate, a rămas în continuare la conducerea partidului. Dacă ar face un pas înapoi, dacă ar ezita o secundă, partidul ar vira înspre PSD, luat pe sus de Călin Popescu Tăriceanu. Strâns uniţi în jurul conducerii demisionare, liberalii par mai preocupaţi ca niciodată să-şi păstreze identitatea doctrinară.
Pentru a spune şi mai apăsat că sunt de dreapta, au anunţat că vor părăsi grupul ALDE şi se vor integra în marea familie a Popularilor Europeni.
Oare de ce fuge acum PNL de PSD ca dracul de tămâie? Cu tot talentul său oratoric, Antonescu nu reuşeşte să aducă dovezi indubitabile că despărţirea de PSD a fost obligatorie. Pe termen lung reuşeşte, totuşi, să arate că ieşirea dintr-o guvernare dominată de stânga a fost o necesitate istorică. Dacă PNL ar mai fi rămas în guvernul condus de un premier social democrat, ar fi fost înghiţit cu totul, alunecând pentru totdeauna spre stânga.
Crin Antonescu a simţit că într-un timp relativ scurt, dreapta va fi ocupată de alte forţe politice, iar PNL va rămâne suspendat între un mare partid de stânga şi o dreaptă unificată, destul de puternică pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
Din punct de vedere ideologic, Antonescu avea dreptate, dar scoaterea PNL de la guvernare a fost, totuşi, un gest pripit. Liberalii care au funcţii administrative, câştigate în urma alianţei cu PSD, au fost luaţi prin surprindere. Dintr-o dată, ieşiţi de sub umbrela USL, ei se simt foarte vulnerabili. În aceeaşi situaţie se află şi o parte dintre parlamentari. Datorită parităţii, un principiu promovat de USL, ei şi-au obţinut un mandat de parlamentar, pe care ca liberali nu l-ar fi putut obţine niciodată.
Fără să o spună în mod direct, liberalii ştiu că au un partid de 15 procente. Acesta este bazinul electoral al PNL. Cu atât mai ciudat pare să fie angajamentul lui Crin Antonescu că îşi va da demisia dacă nu obţine la europarlamentare 20%. Acest adevăr nespus îi dă dreptul moral lui Antonescu să rămână la conducerea partidului şi după ce şi-a anunţat demisia. Partea abilă este că toată conducerea şi-a înaintat demisia în bloc. Deci nimeni nu mai are motiv să protesteze, toţi fiind în aceeaşi situaţie.
După aceste măsuri de prevedere, şansele lui Călin Popescu Tăriceanu de a pune stăpânire pe partidul liberal scad simţitor. Aranjamentele, inclusiv înscrierea sa în PNL Satu Mare, nu par să mai aibă efectul scontat. Este nevoie de un efort conjugat al mai multor filiale liberale pentru a răsturna actuala conducere. Satu Mare a dat tonul. Nu se ştie încă dacă gestul său va fi apreciat şi urmat şi în alte judeţe.
Deşi a câştigat doar 15% din voturi la europarlamentare, PNL este, totuşi, a doua forţă politică din ţară. Dintre partidele de dreapta este cel mai mare. Prin urmare, la o eventuală unificare a dreptei, ar putea juca rolul principal. Unificarea dreptei înseamnă împărţirea a două funcţii: preşedintele şi primul ministru. PNL poate pretinde fără probleme una din funcţii. Teoretic, lui Crin Antonescu abia acum i se deschide calea spre cea mai înaltă funcţie în stat.
Dacă nu vrea să fie preşedinte, situaţia se schimbă, PNL putând emite pretenţii pentru funcţia de prim ministru, desigur, rezervată neamţului Klaus Iohannis. Acestea sunt două motive suficient de puternice pentru ca PNL să reziste tentaţiei de a reveni în USL.
Evident, noua orientare a PNL nu are sens fără o înţelegere cu dreapta, în special cu PDL. Mai mult ca sigur, negocierile sunt în toi.
