Image 1
Image 2

POLITICĂ

Tomac: AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri

AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri, spune preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Reacția vine în contextul în care în 5 iulie, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a suspendat plata subvenţiei pentru această formaţiune politică.

 

 

 

Tot Partidul Mişcarea Populară este implicat în această construcţie. Faptul că AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri şi în mod absolut discriminatoriu, din momentul în care am anunţat că suntem de acord şi răspundem invitaţiei USR de a veni în Dreapta Unită, au apărut şi aceste probleme şi presiuni din partea unei instituţii a statului care are cu totul altă menire în societatea noastră. “, a spus Tomac, potrivit Agerpres.

 

 

 

 

El şi-a exprimat speranţa ca justiţia să tranşeze “cât mai rapid” chestiunea conducerii partidului.

În momentul de faţă – şi aici fac un apel către Consiliul Suprem al Magistraturii, pentru că justiţia română are de luat o decizie importantă – legea spune că în 15 zile după ce un congres îşi validează conducerea, tribunalul trebuie să valideze voinţa exprimată în mod democratic de către conducerea unui partid. De doi ani de zile un proces verbal al Partidului Mişcarea Populară este târât prin tribunale de oameni care deschis spun că fac jocul actualei puteri. Eu cred că această chestiune va fi tranşată cât mai rapid (…) Şi ştampila, şi sediul, şi toată activitatea sunt gestionate de un consiliul de conducere al PMP, pe care îl reprezint eu“, a spus liderul PMP.

 

 

 

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat pe 5 iulie că decizia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) de a suspenda plata subvenţiei pentru această formaţiune politică este “nedreaptă, nelegală şi absolut fără nicio logică”.

 

 

 

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a explicat că hotărârea instituţiei nu reprezintă o sancţiune împotriva partidului, ci că reprezentarea partidului este disputată, iar AEP nu poate decide înaintea instanţei de judecată cine este împuternicit să reprezinte PMP.

În Registrul partidelor politice este înregistrat ca reprezentant legal o anume persoană. S-a desfăşurat în acelaşi timp un congres paralel, în care o altă persoană a fost aleasă preşedinte al partidului. Pentru a deveni opozabilă nouă, celor străini de acel partid, instituţii şi persoane fizice, trebuie ca acea hotărâre a Congresului, dacă a fost statutară, să fie înscrisă în Registrul partidelor politice şi să fie făcute cuvenitele modificări. Dacă nu au fost făcute pentru noi, neştiind acum cine reprezintă Partidul Mişcarea Populară, am decis ca, până la soluţionarea în instanţă a diferendumului cu privire la cine e preşedintele acelui partid, să suspendăm plata indemnizaţiei, să-l depunem întru-un cont escrow la dispoziţia partidului, urmând ca, după ce va fi fost finalizată procedura judiciară şi vor fi făcute eventuale modificări în Registrul partidelor politice, să eliberăm acea sumă în favoarea celui care reprezintă partidul conform hotărârii judecătoreşti“, a spus Toni Greblă.

 

 

CITEȘTE ȘI:USR, PMP și Forța Dreptei au format Alianța Dreapta Unită

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with