Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Trei cereri de arestare preventivă, în discuţia Parlamentului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Senatul şi Camera Deputaţilor au în lucru, săptămâna aceasta, trei cereri din partea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov.

Dacă în cazul lui Dan Şova, comisia juridică a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de reţinere şi arestare a senatorului PSD, următorul pas fiind votul în plen, în cazurile lui Nicolescu şi Vâlcov, cererile sunt abia în faza în care au ajuns la Senat ( cazul lui Darius Vâlcov) sau au fost transmise comisiei juridice, pentru începerea studiului, în vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu).

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul senatorului Dan Şova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridică, în celelalte două cazuri, comisia juridică trebuind să dea avizul în maxim trei zile de la momentul în care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiză, relatează Mediafax.

Cererea DNA va intra în şedinţa Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov îşi poate vedea dosarul de la Direcţia Naţională Anticorupţie, şi îşi poate prezenta cauza în faţa colegilor jurişti.

În cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu, Biroul Permanent al Camerei a decis să trimită solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei juridice, care are termen de trei zile pentru întocmirea raportului, acesta urmând să fie discutat în plen cel mai probabil miercuri.

Cazurile social-democraţilor Dan Şova şi Darius Vâlcov au provocat reacţia Opoziţiei, care i-a acuzat pe liderii PSD că îi vor proteja pe cei doi senatori şi vor vota împotruva cererilor DNA, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu dând asigurări că în cazul deputatului PNL, Theodor Nicolescu, liberalii vor vota în favoarea justiţiei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns