Triplă celebrare la Filarmonică pe muzica lui Paul Constantinescu

Asculta acest articol

Filarmonica “Dinu Lipatti” a ţinut să unească într-o singură seară trei ocazii pentru un concert festiv: Ziua Naţională a României, 100 de ani de la concertul inaugural al primei orchestre simfonice organizate pe plan local şi 50 de ani de la trecerea în eternitate a unui compozitor foarte reprezentativ pentru creaţia românească: Paul Constantinescu.

Două dintre lucrările fundamentale ale muzicianului născut la Ploieşti în 1909 şi decedat în decembrie 1963 la Bucureşti au alcătuit substanţa muzicală a concertului organizat joi seară: Concertul pentru vioară (scris în 1957) – cu dr. Rudolf Fatyol ca solist – şi Concertul pentru pian (scris în 1952), având-o ca solistă pe Raluca Ştirbăţ, revenită la Satu Mare după minunatul recital de acum o lună alături de Rudolf Leopold.

Un compozitor ataşat de specificul românesc

Dacă în creaţia lui George Enescu sonorităţile folclorice româneşti s-au sublimat într-un limbaj modernist şi universal pe parcurs, după perioada Rapsodiilor şi Suitelor în care temele populare sunt desenate mai evident, Paul Constantinescu a tins în muzica lui să realizeze o apoteoză a celor două izvoare de specific naţional: folclorul, cu tradiţia lăutărească, şi muzica ortodoxă psaltică grefată pe melancolia doinelor străvechi. Student al lui Mihail Jora la Conservatorul bucureştean, Paul Constantinescu s-a impus în atenţia iubitorilor muzicii odată cu premiera operei bufe “O noapte furtunoasă“, după piesa lui Caragiale, un spectacol primit cu uimire şi admiraţie atât de public, cât şi de critici. Creaţia sa, care îmbrăţişează mai toate genurile, se distinge prin vioiciune şi pitoresc, la care se adaugă adesea verva unui umor ascuţit şi savuros, uşor sesizabil în discursul muzical plin de surprize în care compozitorul îşi trece temele prin combinaţii orchestrale ingenioase, moderne în spiritul lor. Ascultându-i muzica îţi rămâne mereu în amintire o melodie, un ritm sau pur şi simplu o stare de bine, un tonus pozitiv care te face să revii asupra compoziţiilor sale. Observaţie valabilă şi pentru marile lucrări de inspiraţie bizantină, cele două Oratorii (unul dedicat Paştelui, altul Crăciunului), care, păstrând desigur simţul proporţiilor, îl apropie pe autorul lor de spiritul unei credinţe profunde pe care îl regăsim la Johann Sebastian Bach.

Din păcate, vremurile în care creaţia autohtonă era obligatorie în programul filarmonicilor româneşti, indiferent de valoarea lucrărilor, au lăsat sechele printre muzicieni şi melomani, aşa că în acest an aniversar prea puţine orchestre s-au gândit să revalorizeze această muzică în acelaşi timp modernă, accesibilă şi nobilă. Cu atât mai lăudabilă şi inspirată a fost iniţiativa Filarmonicii sătmărene de a reuni cele două lucrări concertante, nu lipsite de provocări cu care muzicienii ei nu se întâlnesc prea des, într-un program dirijat de un maestru recunoscut, Gheorghe Costin, care a reuşit să echilibreze discursul muzical şi să ofere un acompaniament de bună calitate celor doi solişti.

Rudolf Fatyol – pe urmele maestrului său Ştefan Ruha, cel mai renumit interpret al lucrării – a punctat impetuos atât pasajele de virtuozitate, de inspiraţie folclorică, cât şi lirismul din Andante, care se deschide, jucăuş, într-un Scherzando ce izbucneşte apoi în dezlănţuirea ritmică din final. Specializat mai nou în muzica barocă, violonistul ne-a oferit o demonstraţie elocventă de măiestrie într-o piesă densă, modernă şi foarte solicitantă.

Raluca Ştirbăţ s-a afirmat în ultimii ani la Viena ca promotoare a muzicii româneşti, pe care o cântă cu drag din copilărie şi o prezintă entuziast de câte ori are ocazia. După ce a cântat recent Concertul de Constantinescu la Ateneu, l-a reluat acum cu aceeaşi forţă şi expresivitate, în special în mişcările rapide (Sostenuto şi Presto), cu un intermezzo meditativ în partea lentă, Andante. Prestaţia ei a ţinut publicul în constantă atenţie şi a fost o pledoarie pasionantă pentru muzica modernă şi cea naţională, care se aud la noi, din păcate, destul de rar. În aceeaşi notă de virtuozitate la limita epatării s-a aflat şi bisul oferit, aplaudat puternic şi sincer de cei prezenţi.

Recurs la istoria fotografică

Pauza concertului a fost dedicată vernisării unei excelente expoziţii a Asociaţiei SAVO privind viaţa muzicală veche a Sătmarului, prezentând figuri ilustre care au marcat-o decisiv (Ferdinand şi Heddy Bendiner, Ştefan şi Rita Mărcuş, Francisc Hoffmann, Augustin Ferenţiu, Preisz Akos, “tenoristul” de renume naţional Traian Cavaşi ş.a.). De asemenea a fost lansat un mic album memorial redactat de Robert Laszlo – “Centenarul Filarmonicii sătmărene”, apărut la Editura clujeană “Ecou Transilvan”, reprezentată la eveniment de directoarea ei, Nadia Baciu – în care, din nou, imaginile joacă un rol esenţial. Despre povestea naşterii sediului Filarmonicii a vorbit Felician Pop, iar Marcela Papici a transmis salutul Primăriei.

Ne bucură consemnarea în album a întregii echipe care lucrează la Filarmonică în stagiunea centenară, muzicieni şi nu numai. Astfel, cei care se bucură de dăruirea lor săptămână de săptămână îi pot cunoaşte pe nume, iar amintirea lor rămâne consemnată pentru viitorul centenar. Sperăm ca oamenii de cultură care şi-au redescoperit pasiunea pentru Filarmonică să îi onoreze şi alte invitaţii.