Un copil în vârstă de un an şi 5 luni a suferit arsuri de gradul II prin lichid fierbinte pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului fiind necesară tranferarea lui cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Transferul micului pacient s-a făcut în baza Protocolului Naţional pentru pacienţii arşi.
Copilul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, miercuri, 5 aprilie, în cursul dimineţii de către un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM).
“După inventarierea leziunilor, acordarea primului ajutor calificat şi iniţierea tratamentului de reechilibrare hidroelectrolitică, s-a luat legătura cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti în vederea transferării pacientului conform Protocolului Naţional pentru pacienţii arşi. Pentru realizarea transferului s-a solicitat elicopterul , care a sosit şi a luat pacientul la orele 13.50” a precizat medicul şef UPU – SMURD, dr. Adriana Moldovan
Până la plecarea cu elicopterul, copilul a fost asistat şi îngrijit cu foarte multă atenţie de către echipa de gardă a Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.
Fii primul care comentează