În urma deplasării la fața locului a echipei operative și din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 27 de ani din oraș, s-a deplasat la domiciliul unei tinere de 19 ani, și ar fi executat un foc de armă spre zona dormitorului imobilului și unul spre poarta de acces. După săvârșirea faptei, tânărul a părăsit locul producerii evenimentului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu este deținător legal de arme. Persoana bănuită a fost localizată și condusă la sediul Poliției în vederea întreprinderii măsurilor legale corespunzătoare.
Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, arma folosită la comiterea faptei a fost găsită, aceasta fiind ascunsă în zona străzii Victor Babeș din oraș, fiind vorba o armă letală de vânătoare. De asemenea, în aceeași zonă au fost identificate trei cartușe și un tub cartuș.
În cauză, a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, dosarul fiind declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, Tribunalul Maramureș a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
ACTUALIZARE
Conform informațiilor noastre fata de 19 ani a fost iubita inculpatului Flavius Mihali (27 ani), aflat acum în arestul IPJ Maramureș pentru următoarele 30 de zile.
Fii primul care comentează