Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Unde se duc procentele lui Șoșoacă?

Șoc la înscrierea candidaturilor la alegerile prezidențiale. Cea mai vocală voce de pe scena politică, un adevărat uragan, femeia care șterge pe jos cu orice bărbat, a fost eliminată din cursa pentru palatul Cotroceni.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dezavuată de toate partidele politice, dată afară și de la AUR pe listele căruia a candidat la alegerile parlamentare din 2020, Diana Șoșoacă și-a făcut propriul ei partid. Botezat simbolic S.O.S România, primul rezultat electoral notabil a fost intrarea în Parlamentul European. Unde, desigur, Diana a debutat în stilul ei caracteristic, speriind eurodeputații prin anvergura fizică, prin gesticulație, voce puternică și mai ales prin virulența discursului său.

Considerate de majoritatea politicienilor defecte de comportament, lipsă de respect față de reguli, tocmai aceste ieșiri tumultoase îi asigură Dianei Șoșoacă succesul la un anumit public. Popularitatea ieșită din comun se reflectă în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale care o creditează cu procente semnificative situate între 6% urcând până spre 11-13%.

Eliminarea ei din cursa prezidențială de către Curtea Constituțională, întrebarea era la cine vor merge eventualele voturi pe care le-ar fi putut obține Șoșoacă în turul întâi?  Probabil recomandarea ei ar fi fost să voteze fiecare susținător al ei după cum dorește.

Acum datele problemei se schimbă. Clasamentul candidaților în sondaje se modifică. Spre cine se îndreaptă simpatizanții ei? Cum Diana Șoșoacă a devenit senatoare pe listele AUR, iar discursul ei în linii generale se înscrie în programul fostului ei partid, este de așteptat ca votanții ei să se îndrepte spre candidatul George Simion.

În noua situație se poate estima că George Simion are o șansă în plus de a intra în turul doi. De aici se speculează că ar fi o manevră a PSD. Se repetă situația de la prezidențialele din anul 2000 când Ion Iliescu a câștigat alegerile în fața lui Corneliu Vadim Tudor. S-a ales atunci “răul cel mai mic”.

Primul partid care reacționează este PNL. Șansa lui Nicolae Ciucă de a intra în turul doi scad semnificativ în favoarea lui George Simion. Președintele Klaus Iohannis, de asemenea, a fost neplăcut surprins de decizia CCR, apărând dreptul fiecărui cetățean român de a fi ales și de a vota.

În numele aceluiași drept a reacționat și PSD arătându-se mirat de decizia CCR. Ipocrizie, strigă PNL. Dacă până acum cearta dintre PNL și PSD părea una programatică, de data aceasta confruntarea dintre cel două partide mari intră pe un nou făgaș. PNL trebuie să-și tripleze eforturile pentru a-l ridica pe candidatul Ciucă peste scorul partidului. Chiar dacă doar jumătate din opțiunile de vot ale susținătorilor Dianei Șoșoacă merg înspre George Simion acesta poate intra în turul doi. De altfel, liderul AUR a sărit în apărarea Dianei, desigur pentru a-și atrage susținătorii ei.

Unele sondaje o plasează pe Elena Lasconi în poziția de favorită pentru turul doi al prezidențialelor. Așadar, și USR primește un nou impuls de a-și intensifica eforturile de sprijinire a candidatului său.

Extremista nr.1 a României a fost pusă pe tușă. Popularitatea ei se va traduce în proteste de stradă. Numărul participanților este esențial pentru a vedea forța, determinarea și dimensiunea publicului extremist din România.

În tot răul și un bine. Transformată în victimă prin eliminarea de la alegerile prezidențiale, Șoșoacă se va avânta în campania pentru alegerile parlamentare. Astfel S.O.S. România  ar putea obține un scor mult mai bun decât estimau sondajele. De data aceasta este posibil ca partidul lui Șoșoacă să ia voturi de la AUR.

Indiferent de simpatia, antipatia sau disprețul față de modul de manifestare publică a Dianei Șoșoacă este limpede că eliminarea ei din cursa prezidențială a creat o adevărată furtună  pe scena politică înainte de începerea oficială a campaniilor electorale. S-ar putea ca întreaga campanie pentru prezidențialele din 24 noiembrie, aproape suprapuse peste alegerile parlamentare din 1 decembrie, să se desfășoare având-o în centrul atenției opiniei publice pe exploziva Diana Șoșoacă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Și marți și 13

Asculta acest articol O zi așteptată cu îngrijorare. Anunțată din timp, Rezoluția pentru România se face publică în cursul zilei

Sigla Informatia Zilei

Între tragedie și strategie

Asculta acest articol     Nu se poate vorbi despre tragedia petrecută în aceste zile fără să trecem în revistă situația