Asculta acest articol
Timpul trece, rachetele și dronele zboară dintr-o parte în alta, câte una mai ajunge și pe pământ NATO. Liderii lumii mai vorbesc la telefon, se mai planifică negocieri, dar se împlinesc 20 de zile și războiul continuă cu și mai mare intensitate.
După primele șocuri, lumea începe să se obișnuiască și tot mai mulți oameni iau lucrurile așa cum sunt. La urma urmei nu este nici primul, nici ultimul război.
Se poate spune că omul are războiul în sânge. Secolul 20 cu cele două războaie mondiale a croit arhitectura țărilor din estul european.
Tot secolul 20, după căderea cortinei de fier și disoluția URSS, le-a redat țărilor din interiorul URSS iluzia independenței și integrității teritoriale.
Țările nordice, după o dominație sovietică de aproape o jumătate de secol, au o situație bună, sub umbrela NATO și incluse în UE, nu însă Republica Moldova și Ucraina. Ele nu au scăpat de coșmarul rusesc. O serie de republici, mult mai îndepărtate de Europa, au fost abandonate de comunitatea mondială și s-au descurcat cum au putut în fața Federației Ruse.
Odată cu izbucnirea războiului, lucrurile se schimbă. Imperiul roșu, destul de șubred, se apropie periculos de mult de granițele UE, de teritorul NATO.
Istorici, politicieni, experți militari, încearcă să înțeleagă și să explice de ce face Putin această mișcare. Poate că răspunsul corect l-a dat o gospodină din Petersburg care spunea ceva pe cât de simplu pe atât de cuprinzător: “Domnule Putin – zice rusoiaca – ai luat Rusia când un dolar costa 13 ruble, iar acum un dolar costă 80 de ruble”. Mai expresiv o rublă rusească egal 0,0081 dolar american.
Gorbaciov a conștientizat că dacă nu sparge URSS se va ajunge la faliment. Sau mai rău, la o revoltă sângeroasă. Este cât se poate de posibil ca Putin să fie mânat în luptă de aceeași realitate. Federația Rusă este pe butuci. Ceea ce i-a mai rămas este mândria de altădată și arsenalul nuclear. Armata rusă este o forță, dar nu atât de mare pe cât lăsau să se înțeleagă imaginile de la paradele militare. Faptul că apelează la ceceni și la mercenari sirieni spune multe despre situația reală a armatei roșii.
Într-un fel sau altul conflictul ruso-ucrainean se va stinge. Contează ce se va întâmpla cu țările care abia ies din pandemie.
Românii au impresia că prețurile cele mai mari sunt în România. Majoritatea țărilor au luat măsuri de limitare a exploziei prețurilor, nu însă și la noi. Nu numai populația dă semne de nerăbdare, ci și politicienii care nu fac parte din guvern.
Florin Cîțu și-a pierdut răbdarea. Fostul prim ministru devine pe zi ce trece cel mai vehement critic al guvernului Ciucă. Bate șaua să priceapă iapa. Spune că trebuie să plece acasă cei care nu vor să facă reforme, care nu vor să ia măsuri pentru implementarea PNRR. Problema este că nu prea este ascultat.
Marcel Ciolacu s-a obișnuit cu postările critice ale domnului Cîțu de pe Facebook și nu-l mai bagă în seamă. Întregul PSD pare imunizat la criticile colegilor de la PNL.
Partidele parcă nu mai au chef de ceartă. Pentru că nu mai au ecou certurile lor. S-a înmuiat până și AUR. Odată cu ridicarea restricțiilor, partidul care tindea spre 25% în sondaje a început să se dezumfle, revenind spre 10-12%.
A obosit și USR. După demisia lui Dacian Cioloș abia se mișcă. Nu mai are subiecte. Rămas în afara agendei publice, USR riscă să scadă până la limita de avarie, adică spre pragul electoral.
Și toate acestea din cauza războiului, din cauza ridicării restricțiilor, dar și pentru că niciun partid nu are soluții pentru limitarea creșterii prețurilor.
Poate dacă s-ar ști până unde vrea să meargă Putin, s-ar înviora puțin și viața politică din România.
