Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Update: Iohannis va începe consultări pentru formarea unui nou Guvern, după demisia lui Ponta

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Victor Ponta
Victor Ponta

UPDATE ora 17.50: Demisia premierului Ponta și a Guvernului său a ajuns la Palatul Cotroceni, pe masa președintelui Iohannis.

UPDATE ora 17.05: Indignarea românilor s-a transformat într-o adevărată revoltă, a declarat Klaus Iohannis, de la Cotroceni. Oamenii au ieşit şi şi-au spus nemulţumirile, au arărat că aşteaptă schimbarea  (…) A fost nevoie să moară oameni pentru ca guvernul Ponta să demisioneze”, a afirmat şeful statului.

Iohannis aşteaptă ca Ponta să-i înmâneze demisia Guvernului după care partidele vor fi chemate la consultări.

 

 

UPDATE ora 16.15: Victor Ponta conduce o ultimă şedinţă de Guvern, după care urmează să-şi înainteze demisia la Cotroceni. Înainte de a pleca de la Palatul Victoria, Victor Ponta va semna decizia de majorare a salariilor din Educaţie.

UPDATE 0ra 16.00: Numele vehiculate pentru funcţia de prim-ministru sunt Dacian Cioloş, Vasile Dâncu, George Maior sau Valeriu Zgonea.

UPDATE ora 15.45: Coaliţia nu vrea alegeri anticipate. Tăriceanu: „O astfel de situaţie ar paraliza instituţiile statului”

UPDATE ora 15.30 Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că actuala coaliţie are în continuare majoritate în Parlament şi că PSD vrea în continuare să îşi asume guvernarea.

UPDATE ora 15.10: PSD nu agreează propunerea PNL de a fi organizate alegeri anticipate în urma demisiei premierului Victor Ponta şi va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, a declarat miercuri, la Parlament, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea.

UPDATE ora 15.00: Premierul Victor Ponta a făcut un lucru extrem de înţelept – a lăsat fără obiect, prin demisia lui, o acţiune care s-ar fi dezvoltat în bulgăre de zăpadă, consideră fostul premier Adrian Năstase.

UPDATE ora 14.45 Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat miercuri că aşteaptă să vadă dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi de acord cu nominalizarea sa ca premier interimar, afirmând că un prim-ministru interimar gestionează doar problemele curente ale Guvernului, până la desemnarea unui nou Cabinet.


Update ora 14:30: Vasile Dâncu, unul dintre liderii Grupului de la Cluj şi unul dintre consilierii de-a lungul timpului a lui Victor Ponta, fostului şef al SRI, George Maior, şi al lui Gabriel Oprea, se anunţă ca favorit la preluarea mandatului de premier.

Update ora 14: Ponta îl propune pe Mircea Duşa premier interimar

Update ora 13.15: UDMR aşteapă invitaţii la consultări pentru formarea unui nou guvern. UDMR ar prefera o discuţie cu PNL. UDMR exclude susţinerea actualei coaliţii

Update ora 13.30: Alina Gorghiu şi Vasile Blaga declară că PNL propune un pas în spate, adică alegeri anticipate prin demisia tuturor parlamentarilor.

Update ora 13: Gabriel Oprea spune că a discutat cu premierul Ponta despre demisie marţi seara, între orele 21 şi 23. Oprea anunţă că nu mai vrea să facă parte din niciun Guvern. Coaliţia de guvernare este în şedinţă.

Update: Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 din Bucureşti, a anunţat că îşi va da demisia, printr-un comunicat, în semn de respect faţă de cererea mulţimii.

Premierul Victor Ponta îşi va da demisia din funcţie, a anunţat miercuri la ora 10.30 preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Informaţia a fost confirmată de Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă. Odată cu premierul îşi vor depune mandatul toţi miniştrii.

 

Preşedintele PSD a declarat în faţa camerelor de luat vederi că astfel Guvernul reacţionează la presiunea străzii, şi este de aşteptat ca şi primarul Sectorului 4 din Bucureşti, Piedone, să demisioneze.

Miercuri seara, peste 25.000 de oameni au protestat în Bucureşti. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din ţară. Un protest este anunţat şi în Satu Mare azi, de la ora 19.

“Nu se mai poate face politică rupţi de societate. O să avem o întâlnire în Coaliţie la ora 13, vom stabili ce vom face mai departe. Trebuie să găsim o soluţie pentru stabilitate”, a declarat Liviu Dragnea.

“Am avut astăzi de dimineaţă o discuţie cu Victor Ponta, am discutat despre situaţia actuală, despre ce s-a întâmplat în zilele trecute şi ce s-a întâmplat aseară. Noi ne-am asumat împreună nişte principii la Congres, am stabilit atunci că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă şi o ruptură totală de vechiul model de a face politică. Am stabilit că facem o politică pentru oameni şi a face politică pentru oameni înseamnă că nu trebuie să fii surd sau orb atunci când oamenii îşi strigă nemulţumirea în stradă. Am înţeles că unii parteneri de-ai noştri nu doresc să îşi asume nicio responsabilitate şi nu înţeleg că nu se mai poate face politică rupţi de societate sau de ce cer oamenii. Dacă ei nu-şi asumă, prim-ministrul a hotărât să îşi depună mandatul, pentru că nu se mai poate continua aşa. O să avem o întâlnire în coaliţie la ora 13,00 cu prim-ministrul să stabilim împreună care este calea de urmat”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

Victor Ponta a anunţat că demisionează la ora 10.45.

“Rezist cu orice adversar politic, dar nu mă bat cu oamenii. Suferinţa oamenilor nu trebuie să degenereze în jocuri politice, de putere. Sper ca depunerea mandatului meu şi al Guvernului să satisfacă dorinţa celor care au cerut acest lucru. Până la formarea unui nou Guvern ne vom îndeplini atribuţiile. La ora 16 vom avea o şedinţă de Guvern în care voi mulţumi miniştrilor”, a declarat Victor Ponta la Palatul Victoria.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

8 comentarii

  1. Sunt deasemeni curios daca vor realiza ca manifestarile au un caracter mai degraba social si oamenii cer profesionisti , deci, implicit, onumirea unui guvern cu un pronuntat caracter tehnocratic ar fi o solutie corecta, rezonabila in an preelectoral, asigurand o competitie corecta pentru anul viitor, lasand decizia votului populatiei. Ar elimina si riscul ca eventualele nerealizari ale actualilor sa fie decontate de noul guvern, ar fi eliminata si competitia incorecta, ar fi eliminat si riscul confiscarii actiunilor viitoare de catre PMP. Depinde cat de maturi politicieni avem atat pe stanga cat si pe dreapta. Sunt foarte curios.

  2. Gasesc ca decizia a fost luata pe fondul unor manifestari care au primit un destul de puternic caracter mobilizator si e de preferat ca o astfel de situatie sa fie totusi tinuta sub control si departe de eventuale riscuri de a fi condusa sau deturnata spre altceva. Intre cele doua formatiuni politice mari, pot sa se desfasoare discutii si negocieri, ideea e ca, intr-o astfel de situatie sa nu-si strecoare PMP vreo cinci in multimi si sa dea un caracter puternic PMP ist lucrurilor, venind iar cu vreo dreapta ipena si tare…ca zona aia e plina de potential in acest sens, frumoasa si dasteapta in a confisca orice….mai bine gestionata o astfel de situatie…sunt curios cum o vor gestiona politicienii romani situatia si daca vor fi capabili sa decida cu maturitate spre a inchide in acest sens orice usa! De cat cu aia inauntru, mai bine afara…

Lasă un răspuns