Image 1
Image 2

VISA WAIVER PROGRAM: Românii ar putea fi scutiţi de vize SUA din 2025

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

 

 

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.

 

 

„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat”, a declarat Kavalec.

 

 

Programul Visa Waiver (Visa Waiver Program în engleză, VWP) este un program al guvernului american care permite cetăţenilor din anumite ţări să călătorească în Statele Unite, maxim 90 de zile, pentru turism, afaceri sau tranzit pe teritoriul american, fără nevoia de a obţine o viză. Programul se aplică atât Statelor Unite, cât şi teritoriilor americane, Puerto Rico şi Insulele Virgine Americane din Caraibe, şi cu o aplicare limitată la alte teritorii americane.

 

 

Toate ţările selectate de guvernul SUA pentru a face parte din acest program deţin venituri mari, cu un indice de dezvoltare umană foarte ridicat, şi sunt în general considerate ţări dezvoltate.

 

 

Pentru a fi eligibil pentru derogarea de viză în cadrul VWP, călătorul care doreşte admiterea sa în Statele Unite trebuie să fie cetăţean al unei ţări desemnate de către Departamentul pentru Securitate Internă, în consultare cu Secretarul de Stat, ca „program country”, adică stat care face parte din Programul Visa Waiver. Locuitorii permanenţi ale unei ţări desemnate care totuşi nu sunt cetăţeni ale acesteia nu pot beneficia de acest program şi trebuie să solicite o viză pentru a intra în Statele Unite.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with