Zi neagră pentru democrația din Germania

Asculta acest articol

Nu doar în Germania, ci în întreaga lumea există o preocupare majoră privind proliferarea formațiunilor populiste, extremiste.
Extremismul de dreapta a atras atenția internațională încă de la alegerile anticipate din Franța. De asemenea, în mod neașteptat președintele Macron s-a trezit și cu o puternică alianță a partidelor de stânga. Acum

Germania pare să meargă în aceeași direcție. Dreapta extremă, reprezentată de Alternativa pentru Germania. AfD, are deja un concurent în stânga extremă.
Multe ziare sunt îngrijorate de stabilitatea politică a Germaniei avertizând că rezultatul calificat de cancelarul Olaf Scholz ca “amar”, este un semnal de avertizare pentru Europa.  „Rezultatele alegerilor parlamentare din

Saxonia și Turingia de duminică provoacă și mai multă consternare pe un continent deja tulburat de declinul partidelor tradiționale și de ascensiunea insurgenților”, scrie ziarul american Wall Street Journal.
Succesul AfD  și a stângii extreme, formațiune condusă de o femeie, ridică întrebări îngrijorătoare și  ridică îndoieli cu privire la însăși succesul reunificării Germaniei după căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, scrie ziarul britanic The Guardian. Ambele state sunt din fosta RDG comunistă. Cutremurul  politic din Turingia va declanșa replici dure la Berlin. Cancelarul Olaf Scholz merită să fie dat afară din parlament, spun chiar membri ai partidului său. Partidul său social democrat, SPD, abia a trecut pragul electoral de 5 procente. Mulți analiști și oameni politici consideră succesul electoral al AfD în Turingia drept un „punct de cotitură istoric”.

Dacă AfD a reușit să câștige chiar și într-un singur stat, nu este exclus să câștige în întreaga Germanie. Pe de altă parte, politicienii partidelor clasice, CDU și SPD, se consolează cu ideea că AfD și-a epuizat potențialul de alegători. Acum Germania în loc să se concentreze pe problemele economice interne, destul de multe și de grave, dezbate probleme privind situația politică internațională. Liderul AfD și liderul partidului de stânga, fondatorul BSW Wagenknecht, au avertizat despre un război cu Rusia și chiar au susținut o lovitură nucleară a Rusiei dacă armele vor continua să fie livrate Ucrainei sau rachetele americane vor fi staționate pe pământ german.

Este exact același gen de politică pe care îl promovează premierul Ungariei Viktor Orban. Cu siguranță victoria de altfel anticipată de sondaje, nu va rămâne fără ecou în rândul partidelor populiste, mai mult sau mai puțin extremiste, însă aflate într-o luptă teribilă împotriva partidelor tradiționale, clasice. România nu face excepție. Un puternic curent împotriva partidelor tradiționale, PNL și PSD, a apărut înainte de pandemie, pentru ca apoi restricțiile impuse de guverne să le ofere un nesperat câmp de acțiune de promovare.

AUR a crescut și s-a dezvoltat pe fondul seriilor de crize, pandemie, război, scumpiri, la un nivel care îl face un adversar demn de luat în seamă. Dacă înainte de aceste crize înlănțuite au existat două tabere clar conturate, stânga și dreaptă, iată că apere o a treia forță politică, o a treia cale. Numite populiste, extremiste de adversarii politici, autoprezentându-se ei înșiși ca patrioți, ca suveraniști, important este că aceste partide există, au susținători și pot deveni adversari redutabili ai partidelor tradiționale. AUR, în cazul României, ca și alte partide de aceeași factură, mai radicale sau mai moderate, vor avea un impact încă greu de cuantificat în voturi concrete la alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an.

Nu va fi o foarte mare surpriză să auzim că unul dintre lideri, fie de la PNL, fie de  la PSD, după alegeri să spună asemeni cancelarului  german că au obținut “un rezultat amar”. Dacă la alegerile din anul 2000 când în turul doi au ajuns Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, s-a spus că se alege “răul cel mai mic”, adică Ion Iliescu, de data aceasta se poate evita situația de acum 24 de ani. Cum? Este problema liderilor PSD și PNL să găsească o soluție  anticipând rezultatele “amare” posibile.  În orice caz, Europa a pășit pe un drum al naționalismelor, al extremismelor de genul celor care au declanșat cel de-al doilea război mondial.