Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

CALENDARUL CREȘTIN

Zilele aliturgice din luna martie, rânduite de Biserica Ortodoxe

Biserica Ortodoxa din San Damiano are peste 1100 de crestini care vin cu regularitate la Sfanta Liturghie
Slujba Sfintei Liturghii nu se va oficia vineri, 15 martie, potrivit rânduielilor stabilite de Biserica Ortodoxă Română. De altfel, în calendarul creștin este trecut și faptul că și ziua de miercuri, 13 martie, a fost una aliturgică.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”.

 

 

Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.

 

 

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne și Stăpânul vieții mele”, specifică Postului Mare, se va rosti astăzi în biserici pentru prima dată în perioada Triodului și până la miercurea din săptămâna Sfintelor Pătimiri.

 

 

Totodată, în locul Pavecerniţei Mici se va săvârşi Pavecerniţa Mare, slujbă specifică perioadei Postului Paştelui.

Potrivit rânduielii Bisericii, credincioșii au, in această săptămână, numita „Albă”, dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește.

 

Citește și:

Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns