Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în 27 aprilie activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ.
Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 45.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto.
Vă prezentăm și câteva exemple în rândurile următoare.
Polițiștii rutieri au depistat pe raza județului Satu Mare, 10 conducători auto care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 103-158 km/h pe tronsoane de drum cu viteza maximă admisă de 50km/h, respectiv 100 km/h.
Un conducător auto nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe treceri de pietoni marcate și semnalizate corespunzător.
Altfel, polițiștii din Ardud au identificat în 26 aprilie un sătmărean, de 71 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge.În cauză cercetările continuă.
Fii primul care comentează