Tribunalul Constanța a emis o sentință de 15 ani și 3 luni de închisoare pentru Loredana Atănăsoaie, în urma crimii comise în august 2023, când și-a ucis prietena într-o cameră de hotel din stațiunea Saturn și a abandonat cadavrul într-un geamantan într-un parc din Mangalia. Decizia, pronunțată în primă instanță, este supusă apelului, conform informațiilor furnizate de site-ul local Replica. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, tânăra de 18 ani trebuie să achite și 75.000 de euro daune morale, conform deciziei instanței.
Atănăsoaie a fost acuzată de omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare frauduloase (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.
Crima a avut loc în noaptea de 5 spre 6 august 2023, când Atănăsoaie a ucis-o pe prietena ei Alina într-un acces de furie, la hotelul din Saturn unde amândouă lucrau ca cameriste. Conform anchetatorilor, disputa a izbucnit pentru că victima își înșela iubitul și Atănăsoaie trebuia să mintă pentru ea.
După comiterea crimei, Atănăsoaie a pus cadavrul într-o valiză și a solicitat un taxi în fața hotelului. Cu ajutorul șoferului, a urcat trolerul în portbagaj și a cerut să fie dusă în parcul Tosca din Mangalia. Taximetristul nu a fost conștient de conținutul valizei. Atunci când a întrebat-o de ce valiza este atât de grea, Atănăsoaie i-a spus că sunt cărți. Ea a abandonat valiza cu cadavrul lângă tomberoane, după care s-a întors la hotel.
CITEȘTE ȘI: CADAVRUL DIN VALIZĂ: Fată de 18 ani, omorâtă la Mangalia de cea mai bună prietenă
Fii primul care comentează