Image 1
Image 2

IFPLUS EDUCAŢIE

3.300 de profesori sătmăreni vor participa la Atelierul „Resursele CRED”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare ne-a transmis un Buletin informativ privind desfăşurarea Atelierului „Resursele CRED: educaţie deschisă, în clasă şi acasă”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Atelierele marca „Proiectul CRED” revin în judeţul Satu Mare, fiind, de data aceasta, dedicate RESURSELOR EDUCAŢIONALE DESCHISE realizate în cadrul proiectului şi adresate cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar românesc.

Astfel, în judeţul Satu Mare, în zilele de 10, 11 şi 12 octombrie 2023, în intervalul orar 10.00-14.00, în format online, are loc Atelierul „Resursele CRED: educaţie deschisă, în clasă şi acasă”. Această nouă serie de Ateliere CRED, a IV-a, este intitulată, în mod sugestiv, „Resursele CRED: educaţie deschisă, în clasă şi acasă”, evenimentele fiind centrate pe toate tipurile de RESURSE EDUCAŢIONALE DESCHISE ce au fost elaborate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi” – CRED.

De la documente de politici educaţionale, ghiduri metodologice, programe şcolare pentru opţionale integrate sau resurse educaţionale digitale şi până la rapoarte de cercetare şi analize diverse (analiza nevoilor de formare ale cadrelor didactice din învăţământul primar şi gimnazial în domeniul abilitării curriculare; analiza situaţiei curriculumului la decizia şcolii şi a cadrului actual de reglementare; analiza comparativă a recomandărilor europene referitoare la competenţele-cheie; analiza nevoilor cadrelor didactice legate de utilizarea şi crearea de Resurse Educaţionale Deschise etc.), Resursele Educaţionale Deschise CRED se constituie într-un fond educaţional complex şi valoros pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar românesc.

În intervalul lunilor septembrie – noiembrie 2023, sunt programate 129 de ateliere, desfăşurate la nivel naţional. Sunt aşteptaţi, în total, peste 3.300 de participanţi, aceştia având ocazia de a participa la un eveniment cu un puternic caracter interactiv, fiecare persoană prezentă putând să pună întrebări sau să ofere posibile noi perspective asupra subiectului prezentat de către lectori, fiind astfel urmărită valorificarea experienţei participanţilor în implementarea curriculumului naţional centrat pe competenţe-cheie sau în lucrul cu acesta din urmă.

Astfel, Casa Corpului Didactic Cluj, partener în cadrul proiectului, cu rol de coordonare a Regiunii Nord-Vest, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, organizează atelierul „Resursele CRED: educaţie deschisă, în clasă şi acasă” în zilele de 10, 11 şi 12 octombrie 2023, începând cu ora 10.00.

Activitatea se adresează directorilor unităţilor de învăţământ din judeţul Satu Mare, inspectorilor şcolari, reprezentanţilor de asociaţii şi organisme non-guvernamentale, reprezentanţilor sindicatelor şi ONG-urilor.

Cu un pregnant caracter interactiv, activitatea urmăreşte valorificarea experienţei şi expertizei participanţilor în implementarea curriculumului naţional centrat pe competenţe-cheie şi în activitatea managerială, facilitând, totodată, reflecţia participanţilor cu privire la condiţiile de transfer ale unor bune practici şi la posibile arii de cooperare.

De la bun început, toate acţiunile şi activităţile din cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi” – CRED au purtat emblema împărtăşirii, iar noua serie de Ateliere CRED, intitulată „Resursele CRED: educaţie deschisă, în clasă şi acasă”, se înscrie în această linie de acţiune, obiective şi valori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns