Asculta acest articolIntrăm în zodia revoluției anti-comuniste din decembrie 1989. Acum 31 de ani explodau la Timișoara nemulțumirile unei populații doritoare de libertate. Românii se săturaseră de dictatură. Nu mai doreau să facă foamea, să suporte frigul și lipsa apei calde. Nu mai suportau cătușele pe care regimul comunist scrisese LIBERTATE.
După 31 de ani, ne uităm în spate și vedem zeci de mii, sute de mii de persoane mergând în aceeași direcție, cerând același lucru, strigând aceleași slogane simple “Jos comunismul!”, “Libertate!”, “Vrem alegeri libere!”. Nimic de felul “Siguranța unui trai mai bun”, “Reclădim România”, “Taxă zero pe salariul minim”. Nimic de genul ” Să trăim bine!” sau “România lucrului bine făcut”.
Românii au cerut în 1989 lucruri extrem de simple: alegeri libere, libertate, democrație, pluralism politic.
Nimeni nu a visat atunci că, după 31 de ani, va veni un Dan Barna și va pretinde funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru un domn Drulă. Oamenii care au ieșit în toate piețele din România nu s-au gândit că după 31 de ani, un Ludovic Orban își va da demisia din funcția de premier și va pretinde funcția de președinte al Camerei Deputaților care i se va refuza de chiar partenerii de coaliție.
Nu s-au gândit oamenii care și-au riscat viața doar pentru a striga câteva lucruri simple “Jos Ceaușescu” și “Libertate” că după 31 de ani va exista un Marcel Ciolacu, lider al partidului pe care Ion Iliescu l-a moșit chiar în acele zile fierbinți din decembrie 1989.
Românii, ungurii, sașii, secuii, țiganii, bătrânii, tinerii, bărbații și femeile la un loc, au visat atunci o Românie care seamănă prea puțin cu România anului 2020.
În 30 de ani se putea face mai mult decât s-a făcut. În 30 de ani România putea fi o țară deja așezată în tiparele democrației. Se putea ajunge mai departe și din punct de vedere economic.
În decembrie 1989 nu s-a strigat “Vrem pensii speciale”. Nici măcar “Fără penali în funcții publice”. Pentru că poporul nu-și putea imagina că au ieșit în stradă pentru a-i alunga pe comuniști ca să le facă loc corupților.
Da, așa ne-am scris istoria. Cu multe pete albe și negre. 20 de milioane de oameni minunați am reușit să ne facem o țară ostilă, dezbinată, cu oameni care nu se suportă între ei, nici măcar când se declară în aceeași tabără.
Se mai auzea un slogan, ce-i drept ceva mai târziu. Suna așa “21-22/ Cine-a tras în noi?”. După cum se vede, destul de repede revoluționarii au descoperit valențele rimelor. “21-22/ Pentru noi/ Iliescu-i Ceaușescu doi!”.
Deocamdată calendaristic ne aflăm la începuturile Revoluției din Decembrie. În faza puternic anti-comunistă care s-a manifestat plenar între 17 și 21/22 decembrie.
După fuga lui Ceaușescu au apărut cei despre care se spune și după 30 de ani că au confiscat revoluția: grupul obscur din jurul lui Ion Iliescu.
După execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu, poporul și-a pierdut unitatea. Solidaritatea a dispărut odată cu transformarea Frontului Salvării Naționale (FSN) în partid politic.
Unde există un partid apare și opoziția. Și-au reluat activitatea partidele istorice, PN|CD, în frunte cu Corneliu Coposu, PNL, readus la viață de Radu Câmpeanu, Partidul Social Democrat, condus de Sergiu Cunescu. Am intrat în cea de-a doua etapă a fiecărei revoluții: apariția partidelor.
S-au înființat zeci, sute de partide politice. Se adunau 21 de persoane și înființau un partid. Este adevărat că așa cum au apărut, așa au și dispărut în “Trash-ul istoriei”, mai pe românește în coșul de gunoi al istoriei.
Cele care au rezistat probei timpului le vedem luptându-se acum să formeze o majoritate și să dea țării un guvern.
Dintre partidele istorice nu a supraviețuit decât PNL. Un partid mai promițător, PN|CD, a dispărut pentru că după ce reprezentantul lor, Emil Constantinescu, a câștigat alegerile prezidențiale nu a știut gestiona puterea. Relațiile conflictuale dintre partidele de dreapta de acum sunt comparate cu tensiunile inter-partinice din perioada 1996-2000. Aceleași ambiții prostești, aceeași lăcomie pentru ocuparea unor funcții.
Spuneam că președintele Emil Constantinescu nu a știut gestiona puterea pe care i-a dat-o poporul la alegerile din 1996, după ce Ion Iliescu dominase scena politică și îndreptase România din drumul său european spre un cripto-comunism de sorginte post-sovietică, inspirat din tezele unui prezumtiv “socialism cu față umană”.
Va face aceeași greșeală ca Emil Constantinescu și actualul președinte Klaus Iohannis?
După niște alegeri cu rezultate incerte, cum va administra puterea politică președintele Klaus Iohannis?
