Image 1
Image 2

Mai este presa câinele de pază a democraţiei?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

3 mai. Ziua Mondială a Presei. Nominalizată şi ca Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, a trecut şi anul acesta, ca de altfel în fiecare an, aproape neobservată.

Adunarea Generală ONU când a instituit această zi, în anul 1993, a dorit doar să reamintească în fiecare an că libertatea presei este importantă, ca termometru care măsoară temperatura libertăţii tuturor.

România a tânjit apoape o jumătate de secol după libertate, după libertatea presei în particular. Ziarele patronate de partidul unic erau total sub control. Cenzura era adânc înrădăcinată în fiecare ziarist încât nici nu mai era nevoie de cenzori specializaţi în masacrarea articolelor de presă.

Setea de a scrie adevărul a explodat în decembrie 1989. Peste noapte ziarele de partid, din foste organe ale Partidului Comunist Român, s-au transformat în publicaţii independente. S-a făcut o triere a ziariştilor. Cei îndoctrinaţi remediabil, s-au înregimentat sub faldurile Frontului Salvării Naţionale, alţii şi-au luat dreptul de a srie necenzurat. Primele ziare independente au apărut ca din spuma mării, ca ciupercile după ploaie. Sute de titluri au invadat piaţa. Ziarele se cumpărau ca pâinea caldă. Sau, mai precis, ca berea, carnea, laptele, cafeaua când se da la câte o alimentară.

A trecut o treime de veac. 33 de ani de libertate a presei. Fiecare ziar şi-a luat atâta libertate cât i-au permis vremurile. A apărut cenzura financiară. Partidelor nu le prieşte deloc libertatea presei. O presă supusă, dependentă de partidul aflat la guvernare, de organizaţiile judeţene ale partidelor aflate la conducerea judeţelor. Primarul, preşedintele de consiliu judeţean, directorii de instituţii, s-au trezit, fiecare, într-o mână cu pâinea, în alta cu cuţitul. Au tăiat fiecare câte o feliuţă din libertatea, din independenţa presei. Ziarele au început să se rărească. Presa scrisă, cea care oficializează ştirea, îi dă credibilitate prin însuşi faptul că are o identitate clară, verificabilă, suferă cel mai mult, afectată de criza economică. Preţul uriaş de producţie, hârtie scumpă, tipar, distribuţie, au contribuit la rărirea ziarelor. Au rămas pe piaţă puţine publicaţii. Multe sunt sub egida unor partide politice, puţine independente, dar important este că încă există.
Când ONU a hotărât să fie o zi Internaţională a Libertăţii Presei, în 1993, nu exista presa online. Fără multe cheltuieli materiale, unele şi cu un singur reporter, presa online îşi are rolul ei, însă un site nu poate deveni decât în rare cazuri, o instituţie media. Dispare reporterul, dispare şi respectivul site. Cu toate acestea, presa online suplineşte un gol lăsat în urmă de presa scrisă. Sigur că şi presa online are vulnerabilităţile ei. Ea trebuie să se bucure de aceeaşi susţinere ca presa tradiţională, cu redacţii mari, de zeci de persoane, reporteri, aparat administrativ, distribuţie etc. Libertatea în sine depinde de un complex de factori. Cu atât mai mult libertatea presei este o problemă sensibilă, în directă legătură cu apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În fond, o presă care nu este pusă în slujba cetăţeanului nedrepăţit de autorităţi nu îşi îndeplineşte rolul de câine de pază a democraţiei.

În virtutea acestei idei, cum trebuie considerată presa de partid neasumată ca atare? Astfel de publicaţii, ziare, site-uri, posturi de televiziune, intră în componenţa a ceea ce îndeobşte se numeşte presă? De ce nu ar intra? Pentru că este fidelă unui singur partid, sau chiar este în slujba unui singur partid? Este o chestiune discutabilă, dar până la urmă tot presă este.
Fără să fie felicitaţi de ziua Internaţională a Libertăţii Presei, ziariştii trebuie să-şi facă datoria. Mai simplu, presa trebuie să rămână câinele de pază a democraţiei, dar cu atâţia dulăi politici în jur este tot mai greu să păzească tot mai puţinele drepturi conferite de sistemele democratice aflate într-o profundă criză de neîncredere.

 

Destin de scriitor: G.M. Zamfirescu

Când bat tunurile, mai în ton cu realitatea tehnologică a zilelor noastre, când sunt lansate dronele, muzele se ascund.
Ca şi cum nu ar fi fost mai mult decât suficient un singur război, în altă zonă a lumii, şi mai fierbinte, a izbucnit un nou război, cu totul altfel decât cel din Ucraina.