Asculta acest articol
De regulă asumarea răspunderii se face când guvernul este sigur pe voturile majorităţii parlamentare care îl susţine, iar opoziţia este suficient de puternică pentru a se opune unor măsuri pe cât de urgente pe atât de necesare.
Se întâmplă însă ca premierul să-şi asume răspunderea când conduce un guvern de coaliţie, iar unul dintre partidele componente se opune unor măsuri avansate de şeful guvernului.
În această situaţie ne găsim acum. PSD, prin Marcel Ciolacu, propune un set de măsuri, iar PNL se opune. Desigur, nu întregul partid liberal este împotriva măsurilor, dar sunt din ce în ce mai mulţi reprezentanţi ai PNL care sunt total nemulţumiţi de reforma fiscală susţinută de PSD.
Aflându-ne atât de aproape de seria alegerilor din anul 2024, se înţelege că diferenţele de opinii dintre cele două partide au o puternică încărcătură electorală. Pe scurt, social-democraţii ar dori să treacă drept susţinătorii măsurilor de impozitare a firmelor şi creşterea salariilor, în timp ce liberalii, la fel de demagogic, se pronunţă pentru susţinerea mediului de afaceri.
În realitate ambele partide îşi doresc să menţină actuala stare de lucruri, actualul sistem bugetar pentru că acest sistem le alimentează bazinele electorale.
Practic nici PSD, nici PNL nu-şi doresc să demareze o reformă radicală, aşa cum se impune, în prag de alegeri. Doar au fost anunţate câteva măsuri şi întreg sistemul de stat fierbe, dar nici sectorul privat nu va sta pasiv.
Asumarea răspunderii este un test şi pentru partidele de opoziţie. După ce au clamat zi de zi că nu se face reformă liderii opoziţiei se vor pune într-o poziţie nefavorabilă dacă nu vor vota setul de măsuri propus. Sigur că nu vor vota, dar nici nu-ţi pot permite să-l critiece atât de vehement pe cât şi-ar dori. Prin urmare, Marcel Ciolacu împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte pune PNL-ul în dificultate, pe de altă parte obligă opoziţia să-şi regândească strategia.
Există riscul de cădere a guvernului pentru că nu va întruni majoritatea de voturi? Dacă în PNL se formează un grup anti-PSD, să zicem în jurul lui Florin Cîţu, atunci guvernul Ciolacu poate cădea.
Căderea guvernului Ciolacu implică atâtea necunoscute încât PNL nu-şi poate asuma riscul unui vot negativ. Teoretic, sub oblăduirea preşedintelui Iohannis, se poate discuta despre refacerea coaliţiei de dreapta, PNL-USR-UDMR, dar a-ţi lua sarcina guvernării ţării în acest moment este o adevărată sinucidere politică. Oricare dintre cele două partide guvernamentale ar trece în opoziţie ar avea de câştigat din punct de vedere electoral. Cum rămâne cu “pactul de stabilitate” în numele căruia şi-au dat mâna PNL şi PSD? O simplă întrebare retorică.
Multitudinea de riscuri nu le permite nici social-democraţilor, nici liberalilor să se despartă în acest moment. Îşi vor asuma răspunderea pe legile fiscalităţii, probabil eludând multe dintre măsurile pe marginea cărora s-au purtat nenumărate dezbateri publice, pe cât de aprinse pe atât de neoficiale.
Cunoscând comportamentul partidelor politice din România, convingerea cu care demostrează că negrul este alb şi albul este negru, Reforma avansată de Marcel Ciolacu este posibil să încurce mai mult decât să limpezească situaţia din sistemul de stat. În acelaşi timp va bulversa şi mai mult activitatea economică.
Reforma lui Ciolacu, aşa cum se prezintă până acum, nu va face altceva decât să umfle salariile cu moneda deja devalorizată de inflaţie şi să mărească preţurile tuturor produselor şi serviciilor. Deja se poate estima că pierderile vor fi mai mari decât câştigurile.
