Asculta acest articolDacă liderii politici, preşedintele, primul ministru, preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor, şi nu în ultimul rând parlamentari, miniştri, primari ar trece mai des prin şcoli ar vedea că învăţământul are o mare problemă. O spune preşedintele Klaus Iohannis: “Sistemul educaţional îi minte pe elevi şi pe părinţi”.
În ce fel? Ţara este plină de licee teoretice, în vreme ce industria cere meseriaşi. Nu este o idee nouă. Traian Băsescu atrăgea şi el atenţia că ţara are nevoie de tinichigii şi ospătari, dar fostul preşedinte nu a fost luat în serios.
Modul în care a spus-o părea să jignească întreaga şcoală. Pentru că într-un alt context spusese că “şcoala românească scoate tâmpiţi”, a provocat o dezbatere publică, însă nu aplicată pe realitate, ci pe opiniile lui Băsescu. De atunci, din 2009, nu s-a schimbat nimic. Sistemul educaţional nu face decât să meargă înainte, oarecum paralel cu realitatea, cu ceea ce se cere pe piaţa muncii. Avem o criză a forţei de muncă reală. Dispar şi puţinii specialişti pe care îi produce şcoala, prin plecarea lor din ţară. Cu excepţia politicienilor, care nu părăsesc ţara, din toate categoriile sociale un procent semnificativ pleacă în străinătate. Puţinii tineri calificaţi care rămân nu pot prelua sarcina clintirii din loc a economiei.
Ceea ce cere preşedintele este simplu, dar o schimbare fundamentală a sistemului educaţional este un lucru foarte complicat. Orice schimbare porneşte de la finanţare. Se poate discuta la infinit. Întâi trebuie asigurate fondurile. Transformarea unui liceu teoretic în liceu de specialitate, înfiinţarea şcolilor de meserii, de arte şi meserii, cum se spunea pe vremuri, necesită eforturi financiare foarte mari pe care autorităţile nu par dispuse să le facă. Bugetele unor instituţii din ce în ce mai nepopulare cresc de la an la an. Aparatul de stat bugetofag consumă fără să producă. Parlamentul este ultimul dintre ele, deşi este cel mai hulit. Lupta împotriva corupţiei costă, serviciile speciale costă scump, agenţiile de tot felul parazitează bugetul. La fel ca regiile de stat, autostrăzile care nu se mai fac, de asemenea, consumă sume uriaşe. Cei peste 1,2 milioane de bugetari ne mănâncă de vii. Ce reformă a învăţământului le trebuie lor?
În fond, este nevoie de o reformă profundă a învăţământului. Cadrele didactice o cer de multă vreme. Nu-i ascultă nimeni. Sistemul de educaţie a fost politizat, însă nu atât de puternic încât să nu-şi poată relua rolul fundamental de pregătire profesională a generaţiilor post-decembriste.
Preşedintele Iohannis a participat la deschiderea cursurilor Universităţii de Vest. Avem, în 2016, cu 30% mai puţini studenţi decât în 1990. Ceea ce pare o dramă. Dar nu acest lucru s-a reţinut şi se dezbate public. Ceea ce acaparează atenţia opiniei publice este teza de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Plagiatul a devenit o armă politică. Pe motiv că au plagiat la tezele de doctorat, au fost eliminate o serie de personaje, începând cu fostul premier Victor Ponta.
Clasa politică, societatea în ansamblul ei, nu poate în acest moment purta o dezbatere serioasă asupra reformei învăţământului. Lumea este preocupată de altceva. Lupta împotriva corupţiei a devenit o obsesie naţională, cu extensie internaţională. Lupta politică, dat fiind faptul că partidele politice nu respectă un principiu simplu, cel al alternanţei la guvernare, s-a transformat într-un război continuu, pe viaţă şi pe moarte. Nu în ultimul rând, modul în care se distribuie resursele face imposibilă transformarea sistemului de educaţie în sensul indicat de preşedintele Klaus Iohannis. Ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile să se schimbe? Ar trebui să li se ceară partidelor aflate în campanie electorală să-şi spună punctele de vedere. Putem răsfoi mult şi bine programele lor, că nu vom găsi la capitolul Educaţie decât fraze comune, copiate din programele electorale de acum 4, 8, 12, 16 ani. Nimic nu se schimbă, indiferent cine vine la guvernare.
