Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Olimpia dă lovitura la Brăila și urcă pe locul 2

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol

Sătmărenii au câștigat cu 1-0 prin golul lui Heil

oliIată că Olimpia a trecut și de al unsprezecelea val reușind să câștige la Brăila și să urce pe locul 2 în campionat. E drept, după meciul Brașovului, în caz de succes al grupării de sub Tâmpă, sătmărenii ar putea coborî pe 3. Dar, chiar și așa, locul 3, o clasare pe podium la final de tur, greu de anticipat la început de sezon, constituie o realizare pentru fotbalul sătmărean. Și, credem, că este loc și de mai bine.

Prima repriză a meciului de la Brăila, meci urmărit doar de 100 de oameni, nu a fost foarte spectaculos. Olimpia s-a închis bine, a blocat sus acțiunile ofensive ale gazdelor și a contaatacat periculos de câteva ori. La una dintre aceste șarje ofensive, petrecută în minutul 32, Ludușan a pătruns în careu, perpendicular pe poartă dar, aflat doar cu portarul în față, a încercat un lob și mingea a trecut peste transversală. Câteva minute mai târziu Iuhas urcă în atac, a șutat de la 20 de metri dar Mitrea a reținut balonul.

După pauză jucătorii Olimpiei simt slăbiciunea adversarului, ies mai deciși de la cabine și încearcă să-i surprindă pe brăileni. Și, în minutul 55, sătmărenii reușesc să înscrie golul care le va aduce trei puncte. Astfel, după o lovitură liberă bătută de Pană, balonul ajunge la Heil iar fundașul Olimpiei, liber la 10 metri a șutat pe lngă Mitrea, la colțul scurt.

După gol, echipa sătmăreană închide jocul, se apără cu calm. Drept urmare gazdele au avut puține situații favorabile de a marca. Mai mult, pe final de meci Tudoran ratează majorarea avantajului după ce a scăpat singur cu portarul.

Pentru Olimpia urmeză acum o deplasare la Reșița după care, în utima etapă a sezonului de toamnă va întâlni, la Satu Mare, pe CS Mioveni.

Dacia Unirea: Mitrea – Gab. Niţă, Ivan (cpt.), Ghiocel, Necoară – P. Ioan – Roşoagă, Puşcaşu, Roşu – Enciu, Neagu. Rezerve: Bg. Olaru – Stănciulescu, Rz. Adăscăliţei, D. Oprea, Petean, Frunză, Mucuţă. Antrenor: Alin Pânzaru

Olimpia: Anca – Duruș, Mureșan, Heil, Iuhas (cpt.), Onicaş, Pană, Krausz, Muntean (78 Rus) – Faur (72 V. Pop), Luduşan (87 Tudoran). Rezerve neutilizate: Şuta – Villand, Ciul, Erdei. Antrenor: Bogdan Andone.

Rezultatele etapei a 19-a:
• Balotești – Clinceni 1-3
• Rm. Vâlcea – Tărlungeni 1-0
• Dacia Brăila – FC Olimpia 0-1
• Reșița – Juventus 1-2
• Mioveni – Sepsi 2-0
• Suceava – Călărași 1-1
• Târgoviște – UTA Arad 0-3
• Brașov – Afumați (luni, ora 18.00)
Poli Timișoara și Luceafărul stau.picture-1

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS FOTBAL, LIGA 3

Bani mai mulți pentru salarii în T3 pentru Victoria Carei

Scriam recent despre suplimentarea bugetului de la CSM Victoria Carei, club la care există două secții: fotbal și tenis de masă.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

BOX

Sparring între trei cluburi la Carei

Sâmbătă, 9 decembrie 2023, sala de sport a Liceului Teoretic Carei va găzdui un eveniment sportiv captivant – un sparring între trei cluburi de box: Carei – Gheorghe Sabău, CS Sântana Arad și CS Crișul Oradea.