Şedinţa de guvern programată vineri, în care ar fi urmat să se dezbată măsurile fiscale, a fost amânată pentru luni, din lipsa unor avize, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.
UPDATE: Consiliul Economic şi Social a dat aviz negativ modificărilor propuse de Guvern privind Codul Fiscal. Votul a fost unul covârşitor, a declarat pentru Antena 3 unul dintre membrii Consiliului, Dumitru Coarnă. Avizul CES este doar unul consultativ.
”Aviz negativ cu vot masiv în cele trei părți. C.E.S are 45 de membrii: 15 de la sindicate, 15 de la patronate și 15 din societatea Civilă. Votul acesta contează chiar dacă este consultativ”, a declarat Dumitru Coarnă.
Membrii Guvernului trebuiau să se reunească în şedinţă, vineri, la ora 14, pentru a lua în discuţie setul de măsuri fiscale anunţate de către ministrul Ionuţ Mişa, în contextul în care patronatele şi preşedintele Iohannis şi-au anunţat dezacordul faţă de aceste măsuri.
Dezbaterile vor avea loc luni, şedinţa fiind amânată.
Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat, pe 26 octombrie, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice din 2018, printre care instituirea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifra de afaceri de sub un milion de euro şi tranferul unor contribuţii în contul angajatului.
Fii primul care comentează